Ambasadele la București ale Franței, Germaniei, Spaniei și Țărilor de Jos transmit mesaje de solidaritate cu România, la o zi după ce a fost inculpat Călin Georgescu a fost inculpat într-un dosar pentru șase capete de acuzare, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale.
„Franţa îşi reafirmă solidaritatea cu România, stat de drept, care respectă separarea puterilor şi independenţa justiţiei. Aceste principii sunt fundamentale pentru democraţiile noastre”, a transmis ambasada franceză.
„România este un partener de încredere al Germaniei, atât în UE, cât şi în NATO. Ţările noastre împărtăşesc valori democratice şi cred cu tărie în statul de drept. Amândouă ne respectăm sistemul judiciar independent”, a postat Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București.
„Olanda recunoaşte munca grea depusă de România în consolidarea sistemului său judiciar. În calitate de parteneri UE și NATO, împărtășim valori comune. Avem încredere în democrațiile noastre și în funcționarea instituțiilor noastre de stat”, a scris și Ambasada Olandei.
Un mesaj a venit și de la Ambasada Spaniei la București. „Ca parteneri strategici, România și Spania își susțin ferm respectul pentru independența justiției. Separarea puterilor în România este o piatră de temelie a statului de drept, asigurând integritatea proceselor democratice”, a transmis diplomația spaniolă.
Călin Georgescu a fost pus miercuri sub control judiciar de Parchetul General, fostul candidat la președinție fiind acuzat de procurori de infracțiuni foarte grave, precum instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist sau fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale. Georgescu a fost ridicat miercuri din trafic și dus la audieri care au durat peste cinci ore, în timp ce în fața Parchetului General s-au adunat sute de susținători, printre care și lideri AUR.