duminică, 27 aprilie, 2025
AcasăEconomieVideo | Cum arată noul tren, trimis în probe pentru a intra...

Video | Cum arată noul tren, trimis în probe pentru a intra în circulație la 20 noiembrie pe ruta București-Brașov

Dacă în urmă cu o lună, la Predeal era surprins un tren electric nou, de producție 2021, rezultat al colaborării dintre românii de la Astra Vagoane și producătorul chinez de material rulant Qingdao Sifang, a fost lansat în probe, fiind surprins în gara Predeal, duminică, pe același traseu, a fost suprins un alt tren nou, Coradia Stream. Acesta este primul cumpărat de România în ultimii 20 de ani și a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noimebrie, potrivit Autorităţii pentru Reformă Feroviară.


Reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) au anunțat că trenul a plecat sâmbătă din Bucureşti în prima cursă fără călători spre Braşov, efectuând probele necesare intrării în circuitul feroviar.

VIDEO: Vlad Barză / HotNews

Duminică a continuat programul de parcursuri de probă, pe ruta Bucureşti – Braşov, fiind „botezat” de prima zăpadă din acest an.

„Dacă lucrurile merg bine, pe 20 noiembrie va fi pus în circulaţie cu călători. Deja săptămâna asta ar trebui să apară bilete spre vânzare”, a declarat, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.

Probele vor fi efectuate timp de 10 zile pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa.

Noul tren va continua testele luni şi marţi pe aceeaşi rută Bucureşti – Braşov, iar de miercuri, 13 noiembrie, timp de patru zile, pe ruta Bucureşti – Constanţa, urmând să revină alte două zile pe ruta Bucureşti – Braşov.

Trenul nou va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti – Braşov.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs printr-un contract de achiziţie încheiat în luna martie 2022.

Primul tren electric Alstom Coradia Stream din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice RE-IR s-a decalat.

Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la 2,42 miliarde lei, fără TVA. Trenurile pentru ARF au fost produse în Polonia.

Articole recente