Joi, de la ora 17.00, va fi inaugurat Lotul 4 din Autostrada A7 Buzău – Focșani. Mai exact, va fi deschis tronsonul Mândrești – Focșani Nord, și legătura cu DN2, aproape 11 kilometri de autostradă, căreia i se spune „Cocoașa de la Focșani” fiindcă ocoloște la distanță mare orașul.
Tronsonul de 11 km inaugurat joi este al doilea deschis pe A7, primul fiind deschis circulației în 2020 – centura Bacău (16km).
- A7 Mândrești – Focșani Nord (Lotul 4)
- Constructorul: UMB
- Lungime: 10,94 km
- Valoare: 764 mil lei (fără TVA)
- Contract semnat: septembrie 2022
- Lucrări începute: decembrie 2022
- Termen oficial de execuție (proiectul tehnic este deja realizat): 20 luni
- Termen de finalizare: august 2024
- Stadiu (noiembrie 2024): 90%
„Inaugurarea vine cu 3 luni întârziere față de termenul inițial, august 2024”, scrie Asociația Pro Infrastructura, care amintește că în septembrie 2022 a fost semnat contractul cu UMB, contract ce presupunea 20 de luni de execuție directă, fără proiectare. Ordinul de începere a lucrărilor a venit abia în decembrie 2022.
„Din păcate, șoferii nu se vor putea bucura și de drumul de legătură dintre DN2 și DN2D care va funcționa ca o centură de nord a orașului și care este parte integrantă a contractului amintit în paragraful anterior. Pasajul peste calea ferată are două pile blocate de o linie electrică aeriană ce va fi relocată în curând”, explică Pro Infrastructura.
Odată cu inaugurarea de joi, România ajunge la 47,17 kilometri inaugurați în 2024 și la o rețea totală de 1.122,27 km de autostradă și drum expres în exploatare.
Autostrada „Moldovei” A7 este o șosea de mare viteză, acum în lucru pe o distanță de circa 320 de kilometri, din totalul de 440 km Ploiești – Siret. În prezent se lucrează de la intersecția cu A3 de lângă Ploiești și până la Pașcani.
I se mai spune și „coloana vertebrală” a infrastructurii rutiere pentru Moldova pentru că străbate regiunea de la Nord la Sud, legând-o cu Muntenia și urmând să preia tot traficul greu și de tranzit de pe DN2 (E85), unul dintre cele mai aglomerate și periculoase drumuri naționale din țară. Din A7, deocamdată, au fost dați în trafic doar 16 km ce servesc drept variantă ocolitoare a Bacăului.
Ce loturi și lotulețe mai sunt promise în campania electorală a PSD-ului că vor fi inaugurate în 2024
„Săptămâna viitoare loturile 1 si 2, cele de la Buzău și Râmnicu Sărat, de asemenea vor fi date în circulație. Vom avea în luna decembrie și lotul 3, de aici dintre Focșani și Buzău și de asemenea loturile 1 si 2 între Ploiești și Buzau”, a spus Sorin Grindeanu miercuri, într-o vizită pe șantier.
Deși loturile 1 și 2 din A7 Buzău – Focșani aproape sigur că vor fi deschise, lotul 3 rămâne în dubiu, în ciuda promisiunilor politicienilor.
„În opinia noastră, lotul 3, adică sectorul de 36,1 km dintre Râmnicu Sărat și Focșani, nu va fi gata în 2024. Termenul inițial de finalizare este aprilie 2025”, susține Pro Infrastructura.