Viiturile din Spania au luat cel puțin 95 de vieți, dar bilanțul poate crește foarte mult întrucât există și un număr mare – încă necunoscut – de dispăruți. Nu se știe nimic nici de soarta a 22 români, a anunțat joi Ministerul nostru de Externe. Spaniolii acuză serviciile de protecție civilă că au avertizat prea târziu populația, când localități întregi erau deja acoperite de ape.
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează despre situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundațiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu victime, persoane dispărute și pagube materiale Astfel, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, MAE verifică informațiile privind dispariția a 22 de cetățeni români. Oficiul consular menține un contact permanent cu autoritățile spaniole, iar verificările sunt în desfășurare”, a transmis MAE joi dimineața.
Ministerul român de Externe precizează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.