Uniunea Europeană a oferit Statelor Unite o scutire totală și reciprocă de taxe vamale pentru produsele industriale, a anunțat luni președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, în încercarea de a evita un război comercial, transmite canalul francez BFM TV.
„Am propus taxe vamale zero pentru produsele industriale”, a declarat ea.
„Europa este întotdeauna pregătită să ajungă la un acord bun” cu Statele Unite, dar “suntem de asemenea pregătiți să răspundem cu contramăsuri și să ne apărăm interesele” în fața ofensivei comerciale a lui Donald Trump, a declarat Ursula von der Leyen într-o conferință de presă la Bruxelles.
Ursula von der Leyen a avut luni o discuție cu reprezentanți ai industriei metalurgice și urmează să se întâlnească, în cursul zilei, cu actori din sectorul auto, în contextul pregătirii unui răspuns al Uniunii Europene la noile tarife impuse de Statele Unite.
Discuțiile au avut ca scop strângerea de informații pentru posibile măsuri suplimentare, dincolo de răspunsul pregătit de Bruxelles la taxele americane pe oțel, care urmează să fie supus la vot în cursul acestei săptămâni. O discuție cu industria farmaceutică europeană este programată pentru marți.
Comisarul european pentru comerț, Maros Șefcovici, a confirmat și el că UE a oferit tarife zero pentru zero pentru automobile și produse industriale.
“În acest moment, ne aflăm în stadiile incipiente ale discuțiilor, deoarece SUA consideră tarifele nu ca pe un pas tactic, ci ca pe o măsură corectivă. Suntem pe deplin pregătiți să ne așezăm la masa negocierilor ori de câte ori partenerii noștri americani sunt pregătiți”, a spus el.