Compania canadiană Gabriel Resources a anunțat, luni, că a depus contestația la decizia tribunalului de arbitraj de la Washington (ICSID) prin care România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană, cerând anularea acesteia. Între timp, statul român a demarat deja executarea silită a Gabriel Resources, pentru recuperarea de la aceasta a costurilor de 10 milioane de dolari ale procedurii de arbitraj.
✑ Gabriel Resources solicită anularea hotărârii ICSID pronunțate la 8 martie 2024 în cadrul procedurii de arbitraj împotriva României, prin care au fost respinse cererile companiei canadiene împotriva statului român, „împotriva dezacordului puternic al unuia dintre cei trei arbitri”. De asemenea, ICSID a acordat României aproximativ 10 milioane USD cu titlu de costuri.
În cererea de anulare a deciziei ICSID, Gabriel Resources reclamă „vicii capitale în constituirea tribunalului ICSID, având în vedere că doi dintre arbitrii care au pronunțat decizia majoritară, Prof. Pierre Tercier și Prof. Zachary Douglas, nu au avut calitățile de independență și imparțialitate pe care le impune Convenția ICSID și nu au dezvăluit în mod adecvat relațiile dintre ei și părțile implicate în cauză, inclusiv cu avocatul României”.
Cererea de anulare explică faptul că, în plus, decizia majorității cu privire la răspundere este viciată în mod substanțial din mai multe motive, inclusiv excese de putere evidente prin nerespectarea legislației aplicabile, abateri grave multiple de la normele fundamentale de procedură și lipsa motivării deciziilor luate cu privire la mai multe dintre cele mai fundamentale aspecte ale cererilor prezentate, susține compania.
Statul, prin ANAF şi Ministerul Finanţelor, a demarat deja executarea silită a Gabriel Resources, pentru recuperarea de la aceasta a costurilor de 10 milioane de dolari ale procedurii de arbitraj, desfăşurată la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).
O acțiune în anulare este examinată și soluționată de un „comitet ad hoc” format din trei membri numiți de președintele Consiliului de administrație al ICSID. Gabriel Resources a solicitat ca președintele Consiliului de administrație să obțină o recomandare din partea Secretarului General al Curții Permanente de Arbitraj cu privire la selectarea membrilor comitetului ad hoc, având în vedere preocupările legate de conflictele de interese reale și potențiale din cadrul ICSID.
În cererea de anulare, Gabriel Resources a solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei privind cheltuielile de judecată de 10 milioane USD acordate României.
„În urma unei cereri de anulare o suspendare provizorie a executării unei hotărâri este acordată automat, atunci când este solicitată, până la constituirea comitetului ad-hoc. Procedura de anulare prevăzută de Convenția ICSID nu este o cale de atac asupra fondului deciziei arbitrale, ci o procedură care, în caz de succes, ar stinge decizia arbitrală, inclusiv cheltuielile de judecată acordate”, precizează sursa citată.
În data de 8 martie, ICSID a anunțat că a dat dreptate României în procesul cu Gabriel Resources din dosarul Roșia Montană, în care compania ar fi urmat să exploateze resursele de aur din această zonă. Gabriel Resources cerea despăgubiri de 6,7 miliarde euro.
Conform deciziei, statul român nu va plăti nicio despăgubire companiei Gabriel Resources în cazul Roșia Montană. Din contră, România urmează să recupereze cheltuieli de judecată de circa 10 milioane de dolari.