luni, 13 ianuarie, 2025
AcasăAncheteSute de moldoveni, anchetați pentru că și-au vândut voturile Kremlinului

Sute de moldoveni, anchetați pentru că și-au vândut voturile Kremlinului

Peste 400 de moldoveni sunt cercetați pentru că și-au vândut votul Kremlinului, riscând sancțiuni de până la 38.000 de lei moldovenești, adică aproximativ 2.000 de euro, anunță reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP), la câteva zile după dublul scrutin.


,,Poliția anunță că, în baza informațiilor din anchete, continuă documentarea cazurilor de corupere a alegătorilor în campania electorală. Peste 400 de persoane sunt documentate la moment pentru primirea mijloacelor bănești în schimbul voturilor, riscând amenzi administrative de până la 37 500 de lei”, informează reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP). 

Potrivit polițiștilor ,,majoritatea celor vizați colaborează cu ancheta și oferă informații care pot servi drept probatoriu.Amintim că, persoanele care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutite de la plata amenzilor, conform legii”.

În vizorul forțelor de ordine sunt atât cei care au primit mită electorală, cât și cei care au oferit. 

Învingătoarea primul scrutin al alegerilor prezidențiale, Maia Sandu a denunțat ,,un atentat asupra democrației”, libertății și aspirației poporului său de a fi parte a familiei europene. Ea a subliniat că ,,bandiții, care vor cu orice preț să vină la putere”, au intenționat să cumpere 300 de mii de voturi. Cu toate acestea, prima bătălie din această luptă a fost câștigată, iar din această experiență trebuie învățăt ceva.

Maia Sandu s-a referit la referendumului republican constituțional pentru care 50.38 % dintre moldoveni au votat ,,Da”, iar 49.62 % au votat ,,Nu”, ei răspunzând la întrebarea ,,Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”, arată datele prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

,,Dușmanii poporului nostru își doresc o Moldovă divizată, speriată, își doresc ca moldovenii să se îndoiască de puterea și unitatea lor. Bandiții, care vor cu orice preț să vină la putere, au vrut să folosească democrația ca pe o slăbiciune. Dar moldovenii s-au unit și au rămas drepți. Ținta lor de a cumpăra 300 de mii de voturi, documentarea de către instituțiile statului a 150 de mii de oameni plătiți pentru vot arată că trebuie să privim cu atenție unde s-a greșit și să învățăm din acest atac mizerabil asupra suveranității noastre. Din păcate, sistemul de justiție nu a reușit să facă suficient pentru a combate furtul și coruperea voturilor. Și aici va trebui să tragem linia, să corectăm unde am greșit și să învățăm lecția. Am înțeles mesajul dvs. Știm că trebuie să facem mai mult pentru a combate corupția”, a afirmat Maia Sandu.

Drept urmare, plebiscitul pro-european a câștigat la o diferență de câteva mii de voturi, ceea ce reprezintă o victorie uriașă pe fondul războiului hibrid al Rusiei, rezultatele demonstrând că ,,democrația moldoveană este puternică, la fel ca voința și dorința poporului moldovean de a avansa spre integrarea europeană”, potrivit purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, John Kirby.

Rezultatele plebiscitului pro-european, câștigat la o diferență de câteva mii de voturi, urmează să fie transmise de Comisia Electorală Centrală (CEC) către Curtea Constituțională (CC), magistrații având zece zile la dispoziție pentru a se pronunța asupra validării plebiscitului.

Articole recente