20.2 C
Bucharest
miercuri, 9 octombrie , 2024

Sistemul mafiot al judecătorului Ion-Tudoran, denunțat din interior. Magistratul s-a bucurat la banii lui Becali

Must read

Prieten apropiat și partener de afaceri cu judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran, medicul Liviu Ciprian Opriș l-a denunțat pe magistrat că ar fi vândut sentințe, dar și că ar fi luat șpăgi și ar fi dat bani cu camătă. Liviu Opriș a confirmat pentru ziarul Cetățeanul denunțul ce descrie pe larg actele de corupție ale judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran și ale familiei Florea și Cornel Pîrvu.

Medicul Opriș nu a mai suportat și a dezvăluit totul

Sentințe vândute sau aranjate pe în baza amantlâcului cu judecătoarea Geanina Arghir

Fostul judecător al Curții de Apel București Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a vândut sentințe, a luat șpăgi, a dat bani cu camătă, a girat jocuri de noroc ilegale. Toate aceste acuzații sunt întărite, mai nou, de Liviu Ciprian Opriș, un personaj foarte apropiat de judecătorul Ion -Tudoran, căruia i-a fost prieten intim de familie și medic personal. Acesta a denunțat fapte de o gravitate absolută. Practic, medicul Opriș a pus pe masa autorităților probe ce demonstrează cum actele de corupție ale judecătorului Ion-Tudoran au cangrenat sistemul de Justiție.

Potrivit medicului Liviu Opriș, magistratul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran a aderat încă din anii 1990 la gruparea infracțională a fraților Pîrvu. Și s-a implicat activ apoi pentru a asigura protecția financiară și legală a acestei grupări. O dovadă concretă o reprezintă implicarea magistratului Ion-Tudoran în soluționarea unui dosar celebru al anilor 2000. Este vorba, potrivit medicului Liviu Opriș, de scandalul financiar prin care fostul primar al sectorului 4 București, Marian Luțu, a oferit firmei Bijuteria SA (actuala Euromarket Services SRL) a fraților Pîrvu contractul privind privatizarea Târgului Aleea Castanilor din Berceni. Atunci, procurorul Marius Vasile, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a „mirosit” faptele penale, le-a documentat și a trimis dosarul spre judecare. Cum era firesc, se cerea condamnarea reprezentanților Primăriei Sectorului 4 ce măsluiseră licitația, dar și anularea contractului prin care frații Pîrvu dobândiseră Târgul Aleea Castanilor.

Deși era judecător în materie penală la Curtea de Apel București, Corneliu Bogdan Ion-Tudoran i-a consiliat juridic permanent pe frații Pîrvu pentru a nu pierde procesul, din faza de urmărire penală și pînă în faza judecății. Miza era uriașă, de circa 15 milioane de euro. La instanța de fond (dosar 6031/2002, sentința penală 426/09.02.2004) s-au dat condamnări penale funcționarilor Primăriei Sectorului 4, condamnări ce determinau în mod automat desființarea privatizării Târgului Aleea Castanilor. După ce sentința a trecut nemodificată și de judecata în apel a Tribunalului București (dosar 2879/2004, sentința penală 154/08.02.2005), marea minune s-a produs! Dosarul penal Bijuteria (Euromarket Services SA) a ajuns în recurs, la Curtea de Apel București, exact în completul judecătorului Corneliu Bogdan Ion-Tudoran.

Tudoran și iubita Geanina Arghir au salvat afacerea fraților Pîrvu

Deși era încă de pe atunci de notorietate relația de prietenie bazată pe interese financiare cu frații Pîrvu, judecătorul Ion-Tudoran nu s-a retras din judecarea dosarului 1688/2005. Ba, dimpotrivă, împreună cu judecătoarea Gianina Cristina Arghir, ce îi era prietenă intimă și lui, dar și medicului Liviu Opriș, după caz, au manipulat dosarul astfel încât recursul Parchetului a fost respins.

Astfel, grație lui Tudoran și a iubitei sale, Gianina Cristina Arghir, afacerea Târgul Aleea Castanilor a rămas în patrimoniul lui Florea și Cornel Pârvu. O hotărâre strâmbă, coruptă, căci în mod logic, existând condamnări penale, pe cale de consecință trebuia anulată și privatizarea Târgului. O recunoaște deschis și medicul Liviu Opriș.

Magistratul corupt, prins în scandaluri financiare și mușamalizarea unei crime

Și nu este singura afacere gri a fraților Pîrvu despre care Liviu Opriș, vechi prieten și colaborator al lui Corneliu Bogdan Ion-Tudoran, spune că a fost protejată de influența și puterea judecătorului. Tot după modelul Târgul Aleea Castanilor, afaceriștii Florea și Cornel Pârvu au căpătat și Piața Delfinului. Chiar sora acestora, Nela Pîrvu, a denunțat la un moment dat faptul că pentru privatizarea Pieței Delfinului s-au dat 30.000 de dolari primarului de atunci al sectorului 2, Neculai Onțanu. Uniți prin caracterul infracțional, frații Pîrvu și judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran au mușamalizat cât au putut pentru ei, dar au ajuns să presteze servicii de trafic de influență și pentru alții. Căci Tudoran era mereu dispus. Iar de cealaltă parte frații dezvoltaseră și ei relații pe paliere diverse: unul gestiona lumea interlopă a Capitalei, celălalt asigura relații cu înalți funcționari din Ministerul Finanțelor, Curtea de Conturi, ANAF, Poliție. Cutremurător este exemplul dat de Opriș privind mușamalizarea morții unei tinere, Agnes Ciomortan, ce la 19 ani era amanta lui Florea Pîrvu, descriind participarea fiecăruia dintre membrii grupării la mușamalizarea cazului.

Magistratul a aranjat sentințe și pentru Gigi Becali. Pe bani!!!

Ajunși să dețină un control important pe zona de Justiție, evident, prin intermediul prietenului lor, judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran, frații Pârvu au ajuns să intermedieze cumpărarea de soluții penale. După cum denunță medicul Liviu Opriș, Gigi Becali a fost unul dintre clienții importanți ai acestei grupări infracționale. El oferă exemplul eliberării din arestul preventiv a lui Becali (dosarul sechestrării în portbagaj), când judecătorul Ion-Tudoran s-ar fi oferit voluntar, dar contracost, pentru 200.000 de euro, să îl scoată la lumina zilei pe Gigi Becali. Cum între timp Cornel Pârvu s-a distanțat de practicile interlope, garant și intermediar al plății șpăgii în cazul „Gigi” a fost Florea Pîrvu.

Dosarul Băneasa – pornit din înțelegerea lui Becali și Pîrvu. Familia Tudoran visa la o viață de lux

Colaborator și partener în afaceri al fraților Pîrvu încă din anii 1990, cunoscător al multor activități ilicite ale acestora, medicul Liviu Opriș a prezentat autorităților și dedesubturile incredibile din marele scandal Băneasa-Popoviciu. Potrivit mărturisirii sale, „în spatele acestui litigiu se află Gigi Becali, care împreună cu Florin Pîrvu și Bogdan Tudoran sunt cei care au generat plângerea penală inițială întrucât erau afectate interesele imobiliare ale lui Gigi Becali și ulterior tot ei s-au implicat în soluționarea și chiar judecarea acesteia, ca și în cazul Bijuteria, chiar de Bogdan Tudoran.” Coincidență sau nu, faptele prezentate de medicul Opriș sunt confirmate de probe.

După ce a a fost judecat la fond de Ion-Tudoran, dosarul Băneasa-Popoviciu a ajuns să fie judecat în apel, la ICCJ (decizia 266/02.08.2017), exact de Geanina Cristina Arghir, prietena intimă a lui Tudoran, dar și a lui Opriș. Ba chiar înainte de judecarea pe fond a apelului, aceeași Arghir se pronunțase (încheierea penală 2142/09.06.2009) cu privire la vinovăția lui Popoviciu. Nici vorbă de abținere, căci interesele lui Tudoran vizau, după cum spune Opriș, o îmbogățire rapidă. După cum spune medicul Opriș, fiul judecătorului Ion-Tudoran, Alexandru Ion-Tudoran, i-a mărturisit că „odată cu soluționarea litigiului privitor la Băneasa și Popoviciu, el și familia lui nu o să mai aibă ce să facă în România, nici de ce să mai muncească și că nu le rămâne altceva decât să își trăiască viața în străinătate, la mare pe un yacht, discuția fiind în sensul că nu vor mai avea niciodată nevoie de bani”.

Intimitatea Tudoran-Arghir a funcționat din nou

Că aranjamentul Tudoran-Arghir a funcționat o dovedește în mod obiectiv o cauză similară, trasă la indigo. În dosarul 3098/2/2013 judecătorul Ion-Tudoran a judecat o cauză penală, tot cu infracțiuni de prejudiciu, în care a dispus, la fel ca în dosarul Băneasa-Popoviciu, disjungerea laturii penale de latura civilă. Și acest dosar 3098/2/2013 a ajuns în apel la ICCJ, dar la un complet diferit de cel din care făcea parte prietena lui Tudoran, Gianina Arghir. Aici, ICCJ a stabilit că decizia lui Tudoran de disjungere a laturii penale de cea civilă este nelegală întrucât, fără a ști dacă există și cât de mare este prejudiciu, un judecător corect și obiectiv nu poate, în mod imparțial, să stabilească existența infracțiunii și gradul ei de periculozitate sociala, respectiv pedeapsa penală și întinderea acesteia. Aceasta este și opinia unanimă și constantă a profesorilor de drept penal. Diferența de tratament la ICCJ a celor două hotărâri judecătorești pronunțate de Ion-Tudoran (Băneasa-Popoviciu versus dosarul 3098/2/2013) dovedește caracterul părtinitor al judecății și mai ales manipularea pe axa Tudoran-Arghir, manipulare ce a avut ca punct de plecare înțelegerea dintre Gigi Becali (denunțător și martor), Pîrvu Florea (traficantul de influență) și magistratul Ion-Tudoran (manipulatorul sentințelor).

Furtul terenurilor Microelectronica

Potrivit medicului Opriș, magistratul Ion-Tudoran avut, la rândul lui, interese imobiliare în zona de nord a Capitalei. A judecat strâmb un litigiu al fostei întreprinderi Microelectronica pentru ca apoi să primească în proprietate, de la frații Pîrvu, un lot de teren dobândit din terenul Microelectronica. Terenul, trecut inițial pe numele soției magistratului, a fost cedat de fațadă înapoi familiei Pîrvu.

Opriș a fost îndepărtat din afacerile familiei Pîrvu

Partener al fraților Pîrvu în multe afaceri, extrem de apropiat de judecătorul Ion-Tudoran, medicul Liviu Opriș Ciprian a fost îndepărtat brutal din business-urile pe care le deținea în România. Iar judecătorul Tudoran, altădată prieten, a avut un rol activ, fiind cel ce îl amenința că îl poate oricând aresta și condamna penal. Ca atare, în această situație, a fost deposedat brutal de pachete de acțiuni ce valorau milioane de euro. Cât despre privatizările obținute cu cântec, foarte abili, frații Pîrvu au avut grijă să își piardă numele din firme, astfel că acestea sunt acum conduse ori deținute prin intermediul lui Mihai Drulă și Liviu Dobrin.

Geanina Arghir chiar l-a salvat pe Becali de pușcărie

O altă corelare între denunțul medicului Opriș privind colaborarea dintre Tudoran și iubita sa, Cristina Geanina Arghir, o reprezintă achitarea lui Gigi Becali în dosarul Valiza, la fond, la data de 17.04.2012. Ca judecător la ICCJ, Cristina Arghir nu doar că a hotărât faptul că Becali nu trebuie să facă pușcărie pentru încercarea de mituire în, dar a mai decis și returnarea către Gigi Becali a sumei de 1,7 milioane de euro sechestrată de procurorii DNA. Pentru achitarea lui Becali – prietenul lui Tudoran, a fost și judecătorul Ștefan Pistol. Cel de-al treilea magistrat din completul ce l-a judecat pe Becali, Mariana Ghena, a avut o opinie separată, cerând executarea a trei ani de pușcărie pentru Gigi Becali.

Salvarea lui Becali de pușcărie prin bunăvoința magistraților Cristina Arghir și Ștefan Pistol versus condamnarea în dosarul Băneasa-Popoviciu tot de către judecătorii Cristina Arghir și Ștefan Pistol vine să confirme la virgulă traficul de influență executat de Ion-Tudoran pentru Becali și Florea Pîrvu.

Mai ales că apoi, la apel, Becali a primit exact sentința cerută de judecătoarea Mariana Ghena. Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, format din Livia Stanciu, Ionut Matei, Francisca Vasile, Rodica Cosma si Sandel Macavei a admis la data de 4 iunie 2013 recursul DNA în dosarul „Valiza”. Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare pentru dare de mita si un an de inchisoare pentru fals.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.