Aproape 5.500 de persoane din 28 de localităţi din patru judeţe au fost evacuate, duminică, până la mierzul nopţii. IGSU anunţă că s-au înregistrat efecte ale vremii în 90 de localităţi din 27 de judeţe, unde copaci şi stâlpi doborâţi de vânt au avariat 11 maşini şi 2 case.
✑ Șeful DSU Raed Arafat a vorbit la Digi24 despre pregătirile pe care le fac autoritățile în așteptarea megafurtunii, întrucât riscul de inundații este cu atât mai mare, cu cât ciclonul se suprapune cu viitura de pe Dunăre.
„În data de 29 septembrie, în intervalul orar 07.00 – 24:00, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, echipajele operative au acţionat în 90 de localităţi din 27 de judeţe (AR, AG, BC, BT, BR, BV, BZ, CJ, CT, CV, DB, GL, GR, HD, IL, IS, IF, NT, OT, PH, SJ, SB, TM, TL, VL, VS şi VN) şi Municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea.
În acest interval de timp, din cauza precipitaţilor abundente, salvatorii au intervenit în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din 10 case, 14 curţi, 6 beciuri, 3 subsoluri de bloc, 1 instituţie publică, 1 depozit operator economic şi 11 străzi”, a transmis IGSU.
De asemenea, din cauza vântului puternic, pompierii au acţionat pentru degajarea a 45 de copaci şi 2 stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe carosabil. În urma acestor evenimente, au fost avariate 11 autovehicule şi 2 imobile.
„În ceea ce priveşte circulaţia rutieră, pe drumurile naţionale DN 11/BC şi DN 3/IF şi drumurile judeţene DJ 248A/IS şi DJ 687/HD s-a circulat cu dificultate din cauza apei acumulate pe carosabil. De asemenea, circulaţia feroviară a fost temporar oprită pe secţia de cale ferată nr. 202 între localitatea Simeria/HD şi localitatea Petroşani/HD din cauza unui copac căzut pe linia de contact”, a mai transmis sursa citată.