17.4 C
Bucharest
sâmbătă, 2 noiembrie , 2024

Parlamentul israelian a adoptat controversata lege care interzice accesul Națiunilor Unite în Palestina, sfidând poziția SUA

Must read

Parlamentul israelian (Knesset) a adoptat cu o majoritate covârşitoare o lege care interzice agenţiei umanitare a Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) să opereze în interiorul ţării, în ciuda obiecţiilor ridicate de SUA şi ONU, relatează presa internațională.


Proiectul de lege a fost aprobat de 92 dintre cei 120 de membri ai Knessetului (doar 10 voturi au fost împotrivă).

Israelul, care a fost mult timp foarte critic la adresa agenţiei ONU, a acuzat unii angajaţi ai UNRWA că au participat la atacul Hamas din sudul Israelului de la 7 octombrie 2023.

UNRWA a denunţat votul „scandalos” al parlamentului israelian de interzicere a activităţilor sale în această ţară, în ciuda obiecţiilor Statelor Unite şi ONU.

„Este scandalos ca o ţară membră a Naţiunilor Unite să încerce să desfiinţeze o agenţie ONU care este cel mai mare furnizor de operaţiuni umanitare în Gaza”, a declarat pentru AFP Juliette Touma, purtătoarea de cuvânt a UNRWA.

„Această măsură va duce la prăbuşirea tuturor structurilor umanitare din teritoriile palestiniene”, a avertizat şi purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU, Adnan Abou Hasna, pentru canalul Al Jazeera Mubasher.

Reacţionând la votul Knessetului, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat pe platforma X că angajaţii UNRWA acuzaţi de Israel că au participat la masacrele comise de Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023 ar trebui să fie aduşi în faţa justiţiei.

Israelul acuză UNRWA de „legături profunde” cu Hamas

Chiar înainte de vot, Statele Unite s-au declarat „foarte îngrijorate” de text. „Am transmis clar guvernului israelian că suntem foarte îngrijoraţi de această propunere legislativă (…) şi îndemnăm guvernul israelian să nu o aprobe”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, reiterând rolul „crucial” jucat de agenţie în distribuirea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza.

La Londra, şeful diplomaţiei britanice, David Lammy, şi-a exprimat „regretul profund” cu privire la acest proiect de lege, amintind că „alegaţiile împotriva personalului UNRWA au făcut obiectul unei anchete aprofundate şi nu justifică ruperea legăturilor”.

La 10 octombrie, Consiliul de Securitate al ONU, inclusiv Statele Unite, a avertizat Israelul în privinţa adoptării unei legi care ar interzice UNRWA, la o zi după ce şeful ONU, Antonio Guterres, a emis un avertisment similar.

Proiectul de lege, care trecuse de prima lectură în iulie, urmăreşte să interzică „activităţile UNRWA pe teritoriul israelian”, inclusiv în Ierusalimul de Est, sectorul Oraşului Sfânt ocupat şi anexat de Israel din 1967.

Prezentând textul luni, deputatul Yuli Edelstein a declarat că există „o legătură profundă între organizaţia teroristă (Hamas) şi UNRWA, iar Israelul nu poate accepta acest lucru”.

UNRWA, creată de Adunarea Generală a ONU în 1949, gestionează centre de sănătate şi şcoli în Gaza şi Cisiordania şi este considerată a fi „coloana vertebrală” a ajutorului internaţional pentru Gaza, care se află în mijlocul unui dezastru umanitar.

Unii dintre cei mai mari donatori şi-au suspendat contribuţiile la începutul anului, după ce Israelul a acuzat 20 dintre cei 13.000 de angajaţi ai agenţiei din Gaza de implicare în atacul din 7 octombrie 2023. De atunci, majoritatea donatorilor şi-au reluat sprijinul, cu excepţia notabilă a principalului donator, Statele Unite.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.