Cu două luni înainte ca președintele ales Donald Trump să preia mandatul (în 20 ianuarie), Administrația Joe Biden ar fi permis Ucrainei să folosească armele furnizate de SUA pentru a lovi adânc pe teritoriul Rusiei, anunță Reuters, care citează surse. Decizia reprezintă o schimbare semnificativă a politicii Washingtonului în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.
Informația despre decizia care ar putea întoarce soarta războiului este publicată, tot pe surse, și de New York Times, dar și de agenția France Presse.
Kremlinul a avertizat în mai multe rânduri că în cazul în care Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune ar însemna că „ţările NATO sunt în război cu Rusia”.
Sursele Reuters au indicat că primele atacuri ale Ucrainei cu rază lungă de acțiune vor avea loc în zilele următoare, fără însă a preciza detalii din cauza preocupărilor legate de securitate.
Primele lovituri în profunzime ar putea fi făcute cu rachete ATACMS, care au o rază de acțiune de până la 306 km.
Deocamdată, Casa Albă nu a oferit niciun comentariu legat de această informație.
Prima reacție din Rusia: „Al Treilea Război Mondial”
Deputata rusă Maria Butina a declarat luni că administrația președintelui Joe Biden riscă al Treilea Război Mondial dacă a permis Ucrainei să folosească arme fabricate în SUA pentru a lovi adânc în Rusia, informează Reuters.
„Acești tipi, administrația lui Biden, încearcă să escaladeze situația la maximum cât încă mai au putere și sunt încă în funcție”, a declarat Butina pentru Reuters.
Deocamdată nu se știe dacă Trump va reveni asupra deciziei lui Biden după ce-și va prelua funcția. Trump a criticat de mai multă vreme scara la care SUA ajută financiar și militar Ucraina și a promis să pună repede capăt războiului, fără să explice cum.
Pe de altă parte, unii republicani din Congres au cerut președintelui Biden să relaxeze regulile după care Ucraine poate utiliza armamentul american.
Ucraina a cerut cu insistenţă permisiunea de a lovi ţinte în profunzimea teritoriului rus cu rachetele care i-au fost livrate de către Occident. De altfel, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat de mai multe ori „întârzierea” în dezbaterile pe această problemă. El a spus că restricţiile asupra modului în care poate folosi armele livrate de Occident îi limitează serios capacitatea de apărare.
Țările occidentale, inclusiv Statele Unite, au refuzat până în prezent să dea undă verde unor lovituri în profunzime pe teritoriul rus, temându-se de o escaladare care ar putea duce la un conflict direct cu Moscova.
Kremlinul a ameninţat în mai multe rânduri că Rusia va da „un răspuns adecvat” dacă Ucraina va fi autorizată să utilizeze aceste arme împotriva teritoriului său.
În 12 septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat că, în cazul în care Occidentul ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune, aceasta ar însemna că „ţările NATO sunt în război cu Rusia”.
„Dacă se va lua o astfel de decizie, aceasta nu va însemna altceva decât implicarea directă a ţărilor NATO, a SUA şi a ţărilor europene în războiul din Ucraina. Acest lucru ar schimba însăşi natura conflictului. Ar însemna că ţările NATO sunt în război cu Rusia”, a declarat Putin la televiziunea de stat, după ce a luat cuvântul la un forum cultural la Sankt Petersburg, conform unei înregistrări video postate pe Telegram de un jurnalist din grupul de presă de pe lângă preşedinţia rusă.
„Aş vrea să-i avertizez pe liderii americani împotriva erorilor de calcul ce pot avea consecinţe fatale. Din motive necunoscute, (liderii americani) subestimează gravitatea ripostei pe care ar putea-o primi”, a declarat Riabkov, citat de agenţia de presă de stat RIA.