11.1 C
Bucharest
luni, 4 noiembrie , 2024

Olaf Scholz respinge „șantajul” lui Zelenski, care cere aderarea Ucrainei la NATO pentru a învinge Rusia. „O țară în război nu poate adera”

Must read

Cancelarul german, Olaf Scholz, a refuzat joi cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care reclamă, în cadrul „planului său de victorie” împotriva Rusiei, o invitaţie de acum pentru ţara sa de a adera la NATO.


„Este important să ne dăm seama că o ţară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea ştie asta, nu există niciun dezacord pe acest subiect. Iar invitaţia este în mod normal legată destul de repede de aderarea la NATO”, a spus cancelarul într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF, relatează Agerpres.

„Am descris o perspectivă” de aderare a Ucrainei la termen, în cursul summiturilor Alianţei Nord-Atlantice la Vilnius anul trecut, apoi la Washington în această vară, a reamintit cancelarul, referindu-se la angajamentul de a invita Kievul atunci când aliaţii vor decide şi când condiţiile vor fi îndeplinite.

„Dar cred că dincolo de asta, momentan nu este nevoie de o nouă decizie”, a estimat el.

Săptămâna trecută, şeful statului ucrainean a prezentat în faţa UE şi NATO „planul său de victorie” destinat să pună ţara sa într-o poziţie de forţă în faţa Rusiei înaintea oricăror negocieri diplomatice.

Acesta preconizează să i se adreseze de acum invitaţia de a adera la Alianţa Nord-Atlantică, singura sa garanţie reală de securitate, potrivit preşedintelui ucrainean. El solicită, de asemenea, ridicarea restricţiilor în utilizarea armelor pe care Occidentul le furnizează Ucrainei sau desfăşurarea pe teritoriul ucrainean a unor arme de descurajare nenucleare.

Niciuna dintre cereri nu a primit încă sprijinul unanim din partea aliaţilor.

În cursul interviului, cancelarul Scholz a reafirmat linia sa de acţiune constând în a evita ca NATO să devină beligerant în războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.

El şi-a reiterat, de asemenea, opoziţia faţă de livrarea de rachete germane Taurus cu rază lungă de acţiune, care ar putea atinge ţinte situate în adâncimea teritoriului Rusiei, pe care Ucraina le-a cerut de mult timp.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.