Joie neagră pentru omul Rusiei. Judecătoria sector 1 a decis menținerea măsurii controlului judiciar împotriva lui Călin Georgescu, respingându-i acestuia contestația depusă. Tot azi, candidatul prorus a aflat că a pierdut definitiv procesul intentat la CEDO împotriva statului român, fiindu-i respinsă contestația la decizia de anulare a alegerilor.
Călin Georgescu a fost pus miercurea trecută sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob. Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată. Fostul candidat la președinție este acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor pentru cea mai înaltă funcție în stat.