sâmbătă, 22 martie, 2025
AcasăAncheteMAE a demarat proceduri de urgență pentru identificarea unui tânăr arestat de...

MAE a demarat proceduri de urgență pentru identificarea unui tânăr arestat de ruși în Abhazia ca spion român în slujba Ucrainei (video)

Agenții Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia – regiune separatistă pro-rusă din Georgia – au reţinut un cetăţean român, susţind că, sub acoperire turistică și instruit de serviciile secrete ucrainene, ar fi vrut să filmeze instalaţii militare. MAE român anunță că „au fost făcute demersuri în regim de urgență vizând confirmarea cetățeniei și a circumstanțelor reținerii pentru a se putea asigura asistența consulară necesară”, subliniind că „până la acest moment, nu a fost primita o solicitare de asistență” de pe teritoriul așa-zisei republicii a cărei independenţă este recunoscută de Moscova, dar nu şi de comunitatea internaţională.


Anunţul arestării cetățeanului român a fost făcut vineri de serviciul de presă al SGB din Abhazia, care a publicat pe site-ul oficial o înregistrare video cu persoana reţinută

Potrivit SGB, cetăţeanul român se numeşte David Cherci Adrian. Acesta ar fi intrat pe teritoriul Abhaziei cu o viză în scop turistic, dar, după sosirea sa la Suhumi, ar fi intrat în contact cu angajaţi ai Direcţiei Principale de Informaţii a armatei din Ucraina (GUR). Aceştia l-ar fi „obligat” să filmeze o serie de instalaţii militare, „astfel încât să poată părăsi Abhazia în siguranţă”, se spune într-un comnunicat al serviciului de securitate din Abhazia, citat de agenţia oficială rusă TASS.

În imaginile difuzate de SGB, pretinsul cetăţean român este arătat coborând dintr-o dubă însoţit de agenţi care îl conduc într-un birou pentru interogatoriu. Aici, tânărul face o depoziţie în limba engleză, declaraţiile sale fiind traduse, în înregistrare, în limba rusă.

„În cadrul măsurilor operative de contracarare a serviciilor de informaţii străine care acţionează în detrimentul securităţii Republicii Abhazia, angajaţii SGB au prevenit şi reprimat o tentativă de atragere a cetăţeanului român David Cherci Adrian pentru a culege informaţii despre instalaţiile militare de pe teritoriul Abhaziei. Cherci a intrat pe teritoriul Abhaziei cu o viză în scop turistic, dar după sosirea sa la Suhumi, în cursul activităţilor operative, ofiţerii SGB au primit date privind contactele sale cu angajaţi ai Direcţiei Principale de Informaţii (GUR) din Ucraina”, se arată în comunicatul SGB citat de TASS.

Potrivit TASS, deţinutul din înregistrarea video susţine că ofiţerii GUR din Ucraina l-au obligat să filmeze o serie de instalaţii militare, astfel încât să poată părăsi Abhazia în siguranţă

Potrivit serviciului de presă al SGB, ofiţerii SGB au confiscat toate mijloacele tehnice de la locul de şedere temporară a cetăţeanului român în Abhazia, iar în continuare se desfăşoară măsuri operative cu privire la acesta, menţionează TASS.

Articole recente