După ce au boicotat întâlnirea de luni a liderilor coaliției, refuzând să participe, marți, reprezentanții USR spun că au aflat pe surse de presă că marți are loc o nouă întâlnire a partidelor care negociază o alianță electorală, însă ei nu au fost invitați. Elena Lasconi a mers la guvern, unde au loc discuțiile, spunând că a văzut la televizor că au loc noi negocieri: „Mă duc peste ei, nu îi las”. ceea ce a și făcut…
USR a transmis mai întâi pe Facebook, prin purtătorul de cuvânt Ionuț Moșteanu, că are loc o nouă întâlnire la guvern, dar că ei nu au fost invitați.
„Aflăm pe surse de presă ca ar fi o întâlnire de coaliție astăzi. Noi, USR, nu am fost invitați. Elena Lasconi a făcut o propunere președinților partidelor proeuropene de a ne vedea cu toții, împreună cu echipele de negociere pe program. Să vedem în ce punct s-a ajuns, să avem încă o discuție pe buget. Este abordarea corectă care ne-ar ajuta să facem pași către un guvern proeuropean. Noi suntem aici, lucrăm, vrem să iasă bine, dorim să găsim soluții pentru ca la anul să avem o guvernare corectă, o guvernare care îi respect pe oamenii care muncesc, nu vrem să creștem taxele. Suntem aici, așteptăm să vedem bunăvoință și din partea partenerilor”.
La scurt timp, președinta USR, Elena Lasconi, a mers la guvern, unde are loc întâlnirea despre care reclamă că USR nu a fost anunțat: „Mă duc peste ei, nu îi las”.
„Din respect pentru liderii coaliției, i-am sunat înainte de a nu participa la târguiala pentru ministere (la întâlnirea de luni -n.r). Eu nu am primit această invitație (pentru negocierile de marți -n.r.), am văzut la televizor că există o întâlnire astăzi la guvern. Ieri nu am participat pentru că discuția a fost să facem pe repede înainte coaliția, să împărțim ministerele”, a declarat Lasconi.
Context Liderii celor patru partide care negociază formarea unei coaliții de guvernare au avut, luni, o întrevedere la Palatul Victoria, însă USR a refuzat să participe, acuzând că discuţiile au drept subiect doar împărţirea funcţiilor.
Reacționând la boicotul partidului condus de Elena Lasconi, liderul liberalilor, Ilie Bolojan, a declarat, marți, că USR trebuie să ia o hotărâre, astăzi sau mâine, dacă va fi la guvernare alături de PSD, PNL și UDMR: „Nu poți să te gândești că vei face ceva cu niște parteneri mai buni sau mai răi decât tine dacă nu înțelegi că e un nou început”, a spus Ilie Bolojan într-un interviu acordat HotNews.ro. El a mai afirmat că o altă problemă este legată de susținerea unui candidat unic la președinție, pentru că USR nu renunță la susținerea pentru Elena Lasconi.
„Cu USR ar exista o majoritate stabilă, dar fără USR majoritatea ar fi la limită. Din acest motiv, PNL a susținut prezența în guvern a USR, însă asta ține de atitudinea colegilor noștri. Nu poți să te gândești că vei face ceva cu niște parteneri mai buni sau mai răi decât tine dacă nu înțelegi că e un nou început. Dacă în permanență le arunci în față tot ce au făcut, e greu de crezut că te vei comporta responsabil”, a declarat Ilie Bolojan.
O altă problemă, în opinia lui Bolojan, ține de candidatura la alegerile prezidențiale din primăvară.
„Doamna Lasconi este candidatul USR. Dacă ai un singur candidat însă, pentru că trebuie stabilit acel candidat…dar dacă USR nu renunță la Elena Lasconi este cât se poate de decent că PNL e puțin probabil să o susțină pe Elena Lasconi. Am susținut o în alt context. Pentru USR ideea de candidat unic poate fi o problemă”, a mai spus și liderul PNL.