30.2 C
Bucharest
sâmbătă, 7 septembrie , 2024

Iohannis, apărătorul de ieri al statului de drept, promulgă fără să clipească legea „Ciucă-Ciolacu” prin care marii evazioniști scapă de pușcărie

Must read

După ce Curtea Constituțională a respins recent sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, care au acuzat că legea Ciucă-Ciolacu ”protejează marii evazioniști și îi scapă total de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub un milion de euro”, singura speranță ca legea să nu intre în vigoare era în pixul președintelui, care o putea retrimite în Parlament pentru reexaminare. Nu a făcut-o! Dimpotrivă, vineri a promulgat-o…


Legea evaziunii fiscale a fost inițiată de premierul Ciolacu și de președintele PNL Nicolae Ciucă.

Opoziția din Parlament a mai susținut anul trecut că Legea Ciucă-Ciolacu încalcă principiul previzibilității și clarității normelor, în condițiile în care incriminează „prezentarea de declarații corecte, declarații electronice corecte privind TVA”.

O dată se încurajează mari evazioniști fiscali și, pe de altă parte, oamenii care fac afaceri cinstite în țara asta riscă să aibă cu toții dosare penale în sistemul acesta complicat pe care l-au gândit cei de la PSD și PNL. Nu mai vorbesc de termenul de prescripție care va începe să curgă nu de la data săvârșirii faptei, ci de la o dată ulterioară, când va veni ANAF să controleze. Peste un an, doi, peste aproape zece ani poate veni, ți-a făcut sesizare și termenul abia de atunci începe să curgă, ceea ce este o nebunie totală”, spunea la sfârșitul anului 2023 deputatul USR Stelian Ion.

Cel mai contestat articol al acestui proiect lasă posibilitatea evazioniștilor să achite în 30 de zile prejudiciul majorat cu 15 procente, fără nicio altă sancțiune.

De exemplu, o firmă despre care ANAF a sesizat că nu a plătit taxe cu o valoare mai mică de 1 milion de euro are termen o lună să plătească 1.150.000 de euro prejudiciul, iar fapta se va șterge.

Dacă prejudiciul, oricât de mare ar fi, este acoperit până la primul termen de judecată, pedeapsa se înjumătățește, iar dacă plata se face după primul termen, pedeapsa este cu o treimă mai mică și inculpatul nu se alege decât cu amendă.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.