Proiectul de lege inițiat de fostul ministru de Finanțe Alexandru Nazare, care prevede ca până în 2033 cota unică să fie de neatins, nu a fost asumat de coaliție în sesiunea legislativă, fiind ținut la „dezbatere” încă din luna aprilie. Este clar că legea va intra la vot abia după alegeri și va fi adoptată sau nu în funcție de rezultate, mai ales că social-democrații insistă pentru impozitarea progresivă…
✑ Inițiativa liberalului Alexandru Nazare conține o singură prevedere, prin care este modificat art. 4 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, unde, după alin.(l) se introduce un nou alineat, cu următorul cuprins: „Prin excepţie de la prevederile alin.(l)-(3), în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2033, nu se adoptă / aprobă acte normative prin care se modifică, completează sau elimină cota unică de impozitare asupra veniturilor şi profîturilor„.
Expunerea de motive, greu de digerat de către PSD
Alexandru Nazare arată, în expunerea de motive, că, la data de 1 decembrie 2024, cota unică de impozitare „impusă de către politicile liberale în România” a împlinit 20 de ani. Iar efectele benefice sunt incontestabile.
„Produsul Intern Brut a înregistrat rate de creștere economică superioare mediei Uniunii Europene. A fost stimulat fluxul de investiții străine directe sau de portofoliu, cu impact pozitiv asupra creșterii de competitivitate a producției interne. A stimulat apariția capitalurilor românești, a contribuit la consolidarea IMM-urilor autohtone și a stimulat cooperarea industrială transnațională. A stimulat întreprinderile românești să obțină profitabilități mai mari, cifre de afaceri superioare, să utilizeze fonduri externe nerambursabile pentru dezvoltare”, arată senatorul liberal.
În documental citat, se arată că impunerea cotei unice de impozitare „a redus tendințele unor companii de a recurge la instrumente de optimizare fiscală și a generat predictibilitate pentru toate categoriile de investiții private. A determinat o creștere a veniturilor bugetare din surse fiscale încă din a doua jumătate a anului 2005. În plan social, a determinat apariția unui număr consistent de locuri noi de muncă. A stimulat creditarea internă și a diminuat puternic munca «la negru»”.
„Având în vedere efectele economice și fiscal negative pe care le-ar produce o cotă progresivă de impozitare, propunem ca, în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a prezentei legi și 31 decembrie 2033 să nu se adopte acte normative prin care să se modifice, completeze sau elimine cota unică de impozitare asupra veniturilor de orice natură și asupra profiturilor”, precizează Alexandru Nazare.
Conform documentului citat, „raportat la veniturile populației, cota unică de impozitare înseamnă că, cu cât muncește mai mult, un salariat va câștiga mai mult”, iar investițiile vor crește, deoarece antreprenorii vor ști că, în următorii zece ani, cota unică de impozitare nu se modifică. „Bugetul de stat are de câștigat, iar economia României va reuși să genereze un PIB/ locuitor peste media europeană, până la 31 decembrie 2033, cu beneficii asupra standardului de viață al fiecărui cetățean român”.
Consiliul Legislativ nu este de acord cu aceste considerente și a avizat negativ proiectul de lege în discuție. În aviz, se precizează că politica fiscal-bugetară a statului revine Guvernului și urmărește „asigurarea predictibilității cadrului fiscal-bugetar pe termen mediu, stabilitatea macroeconomică și gestionarea riscurilor fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziției fiscale pe termen mediu și lung”. Din acest motiv, „inițiativa legislativă nu poate fi promovată”.
În schimb, Consiliul Economic și Social (CES) a avizat favorabil inițiativa. Legea lui Nazare a ajuns la Senat, unde Comisia pentru Buget-Finanțe a emis un raport favorabil, fără amendamente, iar, în acest moment, proiectul se află pe ordinea de zi, la vot, în Plenul Senatului, Camera Superioară a Parlamentului fiind prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaților fiind forul decizional.
O LiniE roșie
Relevant este faptul că această propunere legislativă, inițiată de Alexandru Nazare, este susținută cu semnături de alți 35 de senatori și deputați au PNL și a fost aruncată în dezbaterea Legislativului într-un moment în care mai mulți lideri PSD, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu, au pus pe agenda publică tema impozitării prea mari a salariilor mici. PSD-iștii vorbesc despre „trecerea la un sistem echitabil de impozitare”, mai exact impozitarea progresivă a veniturilor.
Surse din Coaliție spun că PSD a propus introducerea impozitării progresive, cu cinci trepte de impozitare, între 16 si 22%.
Liberalii au respins ideea şi au spus că pentru PNL cota unică rămâne o linie roşie. Varianta de compromis ar fi o cotă unică fără excepţii de 16% – ceea ce ar însemna că impozitul pe venit ar creşte cu 6 procente de anul viitor.