Ilan Șor, oligarhul moldovean care a fugit la Moscova pentru a scăpa de pușcărie, a apreciat vineri că decizia CCR privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale din România este, de fapt, o hotărâre de a-l scoate din cursa pentru Cotroceni pe candidatul independent Călin Georgescu.
„Ce fel de «protejare a democrației și statului de drept», la naiba! O mască pentru proști. Au scuipat și au călcat în picioare – asta au făcut hoardele europene (aproape naziste) cu democrația și dreptul. Democrația s-a terminat. E un cadavru. Rămâne doar să fie îngropată”, a comentat liderul opoziției moldovenești, al blocului «Victorie»”, Ilan Șor, referindu-se la decizia Curții Constituționale de a anula rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Comentariul fugarului au fost publicate pe canalul de Telegram Komsomoliskaia Pravda în Moldova, publicația afiliată lui Ilan Șor.
Șor crede că decizia CCR se îndreaptă împotriva candidatului Călin Georgescu, independentul care intrase în finala pentru Cotroceni, unde o avea contracandidată pe președintele USR, Elena Lasconi.
„Ești împotriva NATO, împotriva ajutorului militar pentru Ucraina. Ești pentru parteneriat cu Rusia, pentru suveranitatea țării tale – gata, nu ai nicio șansă să fii ales pe teritoriul unei țări controlate. Asta s-a întâmplat și cu Călin Georgescu”, a concluzionat furios Șor.
Frustrarea de după proclamarea victoriei
În primele relatări imediat după anularea primului tur al alegerilor din România, presa de la Moscova se rezumă la simple relatări. Ieri însă, unele publicații îl dădeau pe Georgescu ca sigur câștigător.
„Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, care s-au soldat cu victoria candidatului independent Călin Georgescu. În România este considerat un politician pro-rus. Decizia a fost luată în ciuda faptului că, după o renumărătoare a voturilor, Curtea Constituțională a aprobat rezultatele primului tur”, scrie ziarul Kommersant.
„Fostul membru al Alianței de extremă dreapta pentru Unirea Românilor, Călin Georgescu, a fost considerat un outsider în cursa electorală, dar a primit 22,9% din voturi în primul tur”, adaugă ziarul rusesc.
Un alt cotidian, Pravda, nu avea nicio știre vineri la amiază pe această temă, însă un alt articol de joi îl dădea pe Georgescu câștigător în turul II .
„În România a început persecuția contra lui Georgescu”, acuză Pravda
„Georgescu va fi următorul președinte al României, spun sondajele. Se pregătește Maidan”, e titlul din Pravda.
Ziarul rusesc invoca sondajul Atlas Intel publicat miercuri de Hotnews în care Georgescu avea un avans în fața lui Lasconi. Un alt sondaj însă publicat joi aproape de miezul nopții arăta că Lasconi a trecut în față.
„În România a început persecuția favoritului alegerilor prezidențiale Georgescu”, a scris Pravda.
„În lupta împotriva candidatului antisistem, care inițial a fost împotriva continuării asistenței Ucrainei, globaliștii au încercat mai întâi să anuleze rezultatele primului tur, dar Curtea Constituțională (CC) a României le-a aprobat. Au urmat concluziile Serviciului Român de Informații (SRI) că „platformele de criminalitate informatică de origine rusă au primit informații pentru a intra în rețeaua electorală românească în preajma primului tur al alegerilor prezidențiale”, pe care Georgescu le-a câștigat. Cu cuvinte simple, rușii i-au învins pe liberali pe Tik Tok, a scris Pravda.
În plus, împotriva lui Georgescu au fost aruncate dovezi incriminatorii că susținătorii săi făceau „manifestări specific fasciste”. O a doua cerere a fost depusă și la Curtea Constituțională de anulare a primului tur pe baza datelor de la serviciile de informații române”, adaugă Pravda.
„Sistemul totalitar occidental se destramă”
Ziarul moscovit își continua tonul anti-occidental.
„După victoria unui candidat non-sistem (dacă alegerile nu sunt trucate), așteptăm Maidanul, întrucât după primul tur au avut loc revolte studențești. Statele Unite au avertizat, în seara zilei de miercuri, 4 decembrie, că distanțarea României de Occident ar putea avea „consecințe negative grave”. Acest lucru a fost declarat de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller.
”Rezultatele presiunii asupra lui Georgescu nu pot fi prezise. Georgia a supraviețuit pentru că forțele de securitate nu au trădat. Nu se știe ce se va întâmpla în România. Dar sistemul totalitar occidental se destramă în mod evident”, a mai scris Pravda, înainte de decizia CCR.
Organul de presă al Ministerului Apărării din Rusia îl preaslăvea pe „patriot”
Postul de televiziune „Zvezda” care aparține oficial Ministerului Apărării din Federația Rusă îl considera încă de ieri pe Georgescu „vocea gândiri raționale” și cineva cu „viziuni sănătoase”.
În cadrul emisiunii din 5 decembrie, moderatorii și invitații săi au încercat să explice votul cetățenilor români în primul tur și să facă prognoze pentru cel de-al doilea tur.
„României i se atribuie un rol important în contextul problemei ucrainene. Pe măsură ce trece timpul, tot mai mulți dintre locuitorii din zonă urmăresc atent ceea ce se întâmplă în Ucraina vecină. Tocmai acești oameni l-au susținut pe Georgescu. El a fost cel care a inițiat agitația pe rețelele de socializare.
Faptul că a reușit să îi depășească pe toți candidații, atât din sistem, cât și din afara acestuia, a tensionat nu doar Bucureștiul, ci și Chișinăul și Bruxelles-ul. (…)
Practic, Georgescu este, într-un fel, un Stoianoglo. Populația i-a acordat încrederea prin vot, însă rezultatele au fost „calculate corect”. Al doilea tur reprezintă o mare intrigă, dar întrebarea este: vor „calcula” rezultatele, așa cum au făcut-o în Moldova?”, a spus unul dintre invitați.Au urmat replici despre starea economică atât în România, cât și în Uniunea Europeană pe general.
„În Europa, printre populația de rând apare o mare dezamăgire. Asta pentru că timp de două decenii speranțele precum Europa sunt biscuiți gratuiti și ca totul va fi bine, vom trăi toți ca în Germania, în realitate au devenit prețuri majorate și o viață mai complicată, mai tensionată”, a declarat Vladislav Șurîghin, prezentat ca publicist militar.
Postul TV “Zvezda” și radioul care aparține aceluiași holding militar de stat sunt cunoscute prin mesajele sale propagandiste și se autointitulează surse media “patriotice”. Anterior, la o altă emisiune a holdingului au răsunat mai multe afirmații halucinante despre Republica Moldova: atât invitatul, cât și realizatoarea emisiunii au vorbit despre faptul că „Occidentul pregătește al doilea front în Moldova”, au făcut o paralelă cu situația Crimeei, dar au lansat și afirmații jignitoare despre locuitorii țării.
Președintele Putin a comentat pe 2 decembrie rezultatele alegerilor prezidențiale din România: „Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat liderul de la Kremlin, în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziunea de stat.