Ministerul apărării de la Kiev a anunțat că forțele ucrainene au distrus în noaptea de sâmbătă spre duminică o navă din Clasa Natya a flotei rusești din Marea Neagră. „Încă o zi neagră pentru Flota rusească a Mării Negre”, scrie pe contul de Twitter al ministerului ucrainean al Apărării.
„Peste noapte apărătorii ucraineni au distrus un vânător de mine rusesc, Project 266M `Kovrovets`”, a adăugat sursa citată, fără a preciza cum a fost realizată lovitura.
Ținta a fost distrusă în timpul unui amplu atac aerian ucrainean desfășurat peste noapte asupra Crimeei ocupate de Rusia, cu predilecție asupra orașului-port Sevastopol.
Vânătorul de mine Kovrovets (Clasa Natya, cu denumire sovietică Project 266M Akvamarin) are 61 de metri lungime și maxim 10 metri lățime și este echipat cu patru tunuri automate de 25 și 30 mm și două sisteme de rachete Uragan RBU-1200M.
Ministerul rus al apărării a susținut că antiaeriana sa ar distrus 9 rachete de fabricație ATACMS și o dronă în peninsula Crimeea, însă informația nu poate fi credibilă până când nu este verificată din surse independente, dat fiind că propaganda Kremlinului prezintă totul în favoarea sa.
Însă, clipuri apărute pe rețelele de socializare arată explozii în Sevastopol:
Potrivit ultimei informări a ministerului ucrainean al apărării, rușii au pierdut până acum 26 de nave și ambarcațiuni de război. Site-ul Oryx, care documentează pierderile rusești în cadrul acestui război spune că există dovezi vizuale pentru cel puțin 24 de nave rusești lovite de ucraineni.