„Notele pentru comportament”, măsură similară cu cea introdusă de o lege dată în 1924 de liderul fascist Benito Mussolini, vizează combaterea agresivității în creștere față de profesori, relatează The Guardian.
Măsura face parte dintr-un proiect de lege privind educația care a fost aprobat miercuri în parlament și care conferă școlilor puterea de a exmatricula elevii doar pe baza comportamentului lor.
Elevii de gimnaziu și de liceu care oprimesc o notă de 5 sau mai puțin la purtare vor fi eliminați din an vor fi obligați să repete anul, chiar dacă performanța lor academică este la înălțimea așteptărilor. Elevii de liceu care obțin doar șase puncte la purtare vor trebui să susțină un test de educație civică. De asemenea, notele la purtare vor influența în mare măsură susținerea examenului final.
„Reforma notelor pentru comportament restabilește importanța responsabilității individuale, pune în centrul atenției respectarea oamenilor și a bunurilor publice și restabilește autoritatea profesorilor”, a declarat Giuseppe Valditara, ministrul educației în guvernul Giorgiei Meloni.
Premierul Giorgia Meloni a declarat anterior că schimbarea va „readuce respectul” în școli.
Măsura introduce amenzi cuprinse între 500 și 10.000 de euro pentru acte de agresiune sau violență împotriva personalului școlar.
Legea, propusă de asociația directorilor de școli din Italia (ANP), vine în urma unei creșteri de peste 110% a incidentelor agresive împotriva personalului didactic de la începutul anului față de 2023. În multe cazuri, profesorii au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce în altele autorii au fost părinții elevilor. Unul din principalele motive pentru apariția conflictelor este folosirea telefoanelor mobile în clasă.
Antonello Giannelli, președintele ANP, a declarat că măsura este „un pas înainte”. „Am auzit de prea multe cazuri de comportament indisciplinat și ieșit din comun”, a spus el. „Este corect ca studenții să fie chemați să reflecteze asupra responsabilităților lor ca o consecință a acțiunilor lor”.
Tommaso Martelli, coordonatorul unui sindicat național al elevilor, a declarat că această măsură vizează „consolidarea unei culturi autoritare și punitive”. „Posibilitatea de a fi picat pentru încălcarea regulilor face acum din notele pentru măsura de conduită ceva ce poate fi folosit ca un instrument represiv suplimentar în școlile noastre”, a spus el.
Măsura originală din era Mussolini a rămas în vigoare până la mijlocul anilor 1970, înainte de a fi eliminată în școlile primare și gimnaziale în urma protestelor elevilor. Aceasta a suferit modificări de-a lungul anilor înainte de a fi eliminată în toate școlile în 2000.