Guvernul Ciolacu a desecretizat joi hotărârea semnată în vara anului 2022 de premierul Nicolae Ciucă prin care imobilul din Bulevardul Aviatorilor 86 și terenul aferent de 1110 mp „va avea destinația de reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român”. Iohannis susținea că el nu a făcut nicio cerere în acest sens.
Declasificarea va fi făcută prin Hotărâre de Guvern, care va fi publicată joi în Monitorul Oficial, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Ulterior, Secretariatul General al Guvernului a anunțat că a inițiat actul aprobat astăzi de Guvern pentru declasificarea Hotărârii Guvernului nr. 0999/2022 privind imobilul situat în Bulevardul Aviatorilor nr. 86, aflat în administrarea Regiei Autonome – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.
- „Hotărârea care a fost declasificată astăzi prevedea trecerea unui imobil aflat în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, cu atribuirea destinației acestuia ca reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român.
- Actul normativ și anexa acestuia, care este parte integrantă a hotărârii, au fost publicate pe site-ul oficial al Secretariatului General al Guvernului.
- De asemenea, atât HG de astăzi cât și hotărârea care se declasifică urmează să fie publicate în Monitorul Oficial”, a anunțat SGG.
„Art.1. (1) Se aprobă trecerea unui imobil, aflat în datele de identificare prevăzute în anexa care face parte din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului și administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, în dorneniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului Stat” şi declararea acestuia ca fiind afectat uzului şi interesului public general prin destinație”, se arată la primul articol cin cele 3 pagini ale actului desecretizat.
La articolul 2 se menționează și destinația acestui imobil.
„Art.2. Imobilul prevăzut la art.1 va avea destinația de reşedinţă oficială, pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român”.
În anexă la hotărârea de Guvern din 10 august 2022 sunt și datele de identificare ale vilei din Aviatorilor.
Hotărârea de guvern emisă în 10 august 2022 de Guvernul condus de fostul premier liberal Nicolae Ciucă este contrasemnată de Secretarul General al Guvernului – Marian Neacșu (PSD), de directorul general al RA-APPS Marius Grăjdan și de ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, după cum arată documentul publicat de SGG.