Președintele României efectuează o vizită oficială în Coreea de Sud în perioada 22-24 aprilie 2024, iar pentru această vizită, președintele a fost luat de acasă, de la Sibiu, decolând cu aceeași aeronavă privată de lux pe care a folosit-o și în 2023. Miniștrii Apărării și de Externe, Angel Tîlvăr și Luminița Odobescu, care fac parte din delegația prezidențială nu au avut acces la aceeași aeronavă, ei venind cu alte avioane.
Klaus Iohannis și-a început călătoria duminică și a zburat spre Seul (Coreea de Sud) cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, notează BoardinPass.
Avionul va fi același cu care președintele țării a mai zburat în anul 2023 în deplasările oficiale din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), dar și în „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023).
Potrivit unui articol de specialitate din 2023, costul închirierii unui Gulfstream G550 variază între 5.500 și 10.500 de dolari pe oră pentru o închiriere standard.
În 2022 și 2023, Iohannis a efectuat deplasări externe de 3,3 milioane de euro, respectiv peste 8 milioane de euro. În unele călătorii, avionul privat folosit de președinte a făcut escală în Sibiu, unde locuiește soția președintelui, care îl însoțește în călătoriile oficiale.
”Președintele României va efectua o vizită oficială în Coreea de Sud în perioada 22-24 aprilie 2024, potrivit informațiilor oficiale. Acesta își va începe călătoria duminică și va zbura spre Seul (Coreea de Sud) cu un avion privat de tip Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg. Avionul va fi același cu care președintele țării a mai zburat în anul 2023 în deplasările oficiale din Emiratele Arabe Unite (martie 2023), dar și în „turneul african” din Kenya, Tanzania, Capul Verde și Senegal (noiembrie 2023)”, este mesajul publicat de Boarding Pass.
Preşedintele Klaus Iohannis începe luni o vizită oficială în Coreea de Sud, având, printre altele, o întâlnire cu preşedintele Yoon Suk-yeol, premierul Han Duck-soo şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului de afaceri. Este însoțit de ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi secretarul de stat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.