Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu un miniteren de golf, conform imaginilor surprinse de G4Media.
Publicația scrie că pe terenul din jurul lacului din fața Vilei Nufărul, construită în perioada comunistă pentru soții Ceaușescu și folosită după Revoluție de președinții României, a fost amenajat un miniteren cu trei găuri de golf.
Un teren de golf profesionist are 18 găuri, iar în România sunt doar patru astfel de terenuri, unde se pot organiza turnee: Pianu și Teodora (la Alba), Bucharest Golf Club și National Golf and Contry Club la Periș, scrie G4Media.
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS), instituție care administrează vilele de protocol ale demnitarilor, nu a răspuns până acum solicitării reporterilor G4Media, care spun că au întrebat instituția în ce perioadă a fost amenajat miniterenul de golf, la solicitarea cui, în ce scop și cât a costat.