miercuri, 15 ianuarie, 2025
AcasăInternationalGoergia este în pragul războiului civil din cauza abjectei Rusii. Un fotbalist...

Goergia este în pragul războiului civil din cauza abjectei Rusii. Un fotbalist fără studii devine șeful statului, iar protestele iau amploare în stradă

Străzile din centrul orașului Tbilisi sunt pline de protestatari antiguvernamentali de mai multe luni, însă partidul pro-rus Visul Georgian și-a consolidat poziția, numindu-l pe fostul jucător de fotbal Mikheil Kavelashvili drept noul președinte al țării, relatează Politico.


Kavelashvili, fost jucător pentru Manchester City și alte cluburi de fotbal din Europa, a fost singurul candidat. El este menit să o înlocuiască pe pro-europeana Salome Zourabichvili, care a criticat puternic partidul Visul Georgian, partidul pro-rus aflat la guvernare.

Alegerile au avut loc prin intermediul unui colegiu electoral dominat de partidul Visul Georgian. Opoziția nu a prezentat niciun candidat deoarece a boicotat scrutinul, afirmând că procesul a fost fraudat de la început.

Trimiterea lui Kavelashvili în fruntea țării – acesta nu are studii superioare și este antioccidental, în ciuda carierei sale de fotbalist – reprezintă „o farsă”, spune eurodeputata lituaniană Rasa Juknevičienė, care a vizitat joi Georgia împreună cu o delegație a Parlamentului European. Juknevičienė asociază situația din Georgia autocrațiilor din Rusia și Belarus.

Presa locală relatează că manifestanții georgieni au stat în fața parlamentului, exprimându-și protestul față de faptul că votul public obișnuit, care a avut loc ultima dată în 2018, a fost înlocuit de metoda colegiului electoral și că dominația Visului Georgian în parlament s-a bazat pe alegeri parlamentare incorecte de la sfârșitul lunii octombrie.

Georgia se confruntă cu tulburări politice de luni de zile, inclusiv atunci când Visului Georgian al prim-ministrului Irakli Kobakhidze a câștigat alegerile contestate.

Președinta pro-europeană Salome Zourabichvili a calificat alegerile drept „frauduloase”. De atunci, guvernul a retras țara din procesul de aderare la Uniunea Europeană, provocând demonstrații masive în Tbilisi și în alte orașe. Demonstranții și activiștii s-au confruntat cu violențe, arestări arbitrare și alte tactici de intimidare.

„Îndemnăm partidul Visul Georgian să pună capăt acestor tulburări care vin cu costuri severe pentru poporul georgian”, a declarat marți UE, făcând apel la respectarea dorinței poporului georgian de a deveni membru al blocului comunitar.

Ucraina și mai multe țări UE au impus sancțiuni guvernului georgian în această lună.

Kobakhidze a susținut sâmbătă că guvernul său este „gata să facă orice pentru ca Georgia să devină membru” al UE.

Partidul Visul Georgian a introdus, de asemenea, o lege privind agenții străini de tip rusesc, care a provocat proteste la începutul anului 2024 și reproșuri dure din partea lui Zourabichvili.

Articole recente