La discuțiile de marți seară, de la Palatul Victoria, liderii partidelor care au negociat formarea unei majorități pro-europene, au fost acceptat punctul de vedere susținut cu argumente de Kelelemn Hunor ca viitorul candidat comun la prezidențiale să nu fie niciun președinte de partid, dat fiind că românii simt nevoia unui „altcineva”, din afara partidelor care s-au tot perindat la guvernare, declară surse din PNL pentru SkyNews.ro.
Singurul lider de partid care emite pretenții la candidtura comuna este Elena Lasconi, mai spun sursele SkyNews.ro, aceasta invocând faptul că a intrat în Turul II și că a luat 1,7 milioane de voturi, pe care le-ar putea multiplica.
Ceilalți lideri de partide nu au contrazis-o, însă la masa discuțiilor s-a stabilit că cel mai bine ar fi să se facă sondaje pentru stabilirea profilului candidatului.
Ideea candidatului comun independent îi aparține președintelui UDMR, Kelemen Hunor, care a și afirmat, de altfel, chiar înaintea discuțiilor de la palatul Victoria, că nu trebuie să fie nominalizat niciunul dintre președinții partidelor care alcătuiesc coaliția. Totodată, el s-a pronunțat și pentru o organizare rapidă a scrutinului prezidențial.
„Când se va face acordul de coaliţie, acolo trebuie să scrie când vor fi alegerile prezidenţiale, anul viitor. Dacă în acest an se dă HG, pe 16 martie putem avea primul tur şi pe 30 martie al doilea tur, respectând tot calendarul legal. Şi acest Guvern poate da HG, pentru că este un guvern cu puteri depline până pe 21 decembrie. Acest guvern va trebui să dea şi OUG privind măsurile fiscale pe anul viitor, fiindcă nu avem în acest moment niciun proiect de buget”, a spus Kelemen Hunor, într-o intervenție la Digi24.
Ce s-a bătut în cuie
„Astăzi, formațiunile pro-europene PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale anunță angajamentul ferm pentru formarea unei majorități pro-europene în Parlamentul României, a unui guvern pro-european și susținerea unui posibil candidat comun pro-european la alegerile prezidențiale”, se spune în comunicatul partidelor care au participat la discuțiile de la Palatul Victoria.
Documentul menționează două priorități esențiale pentru partidele semnare:
„1. Începerea dialogului pentru formarea rapidă a unui guvern pro-european
În zilele următoare, cele patru partide și reprezentanții Minorităților Naționale vor lucra la un program comun de guvernare, bazat pe dezvoltare și reforme și care va avea în vedere prioritățile cetățenilor României. Astfel, părțile au agreat să constituie o Comisie comună pentru realizarea programului de guvernare și grupuri de lucru pe domenii de activitate.
Am convenit că este necesar un plan concret de eficientizare și de reducere a cheltuielilor publice și a birocrației în administrația publică.
2. Creșterea ritmului actual de investiții și a reformelor din PNRR.
Momentul actual este unul decisiv pentru România. Este nevoie de o schimbare profundă, iar partidele pro-europene își asumă această responsabilitate. Partidele pro-europene se angajează să crească încrederea în instituții și în clasa politică, prin bună guvernare, transparență în cheltuirea banului public și respect față de cetățean.”