„Omul nou” al politicii românești Elena Lasconi pare a suferi de aceleași metehne pentru care își acuză contracandidații în cursa pentru Cotroceni. Candidata USR la prezidențiale a mințit prin omisiune faptul că este absolventa unei facultăți particulare, din cadrul Universității Ecologice (universitate privată), de prin Deva. De teamă ca va fi prinsă, ea a ales să mărturisească acest aspect pentru revista Femeia, astfel încât să poată spune apoi că nu a ascuns acest fapt. Ea spune că ar fi urmat cursurile acestei universtiăți private pentru a fi aproape de casă și de copil. Ea și-a luat ulterior licența la Academia de Studii Economice ASE București.
În CV-ul său oficial de pe site-ul Primăriei Câmpulung nu apare informația legată de facultatea absolvită, ci doar faptul că și-a luat licența în 2001 la ASE.
Situația este penibilă pentru ea și partid, dat fiind că Lasconi l-a atacat în repetate rânduri pe contracandidatul său la prezidențiale, Marcel Ciolacu (PSD) pe tema notelor luate de acesta la Bacalaureat, a vârstei la care acesta și-a luat examentul de bac și a studiilor universitare.
”Despre ce cinste vorbim când avem un Guvern condus de un domn care nu își găsește diploma de bacalaureat? Despre ce onoare vorbim când oamenii ăștia își schimbă opinia de la o zi la alta? Despre ce corectitudine, când au umplut statul de plagiatori, doctori în siguranță națională? Sunt aici, în fața dumneavoastră, pentru a vă spune că se poate și altfel. Se poate fără neo-comuniști, poate fără minciună, fără corupție, fără pesedei”, declara Lasconi pe 2 septembrie.
Lasconi a declarat că examenul de licență l-a susținut la ASE București, unde a obținut nota 9,20 (8,40 examen scris la Economie și Relații Internaționale și 10,00 la lucrarea de licență).
Publicația Newsweek a scris că Lasconi a avut o medie generală de 6,93 în cei cinci ani de studiu la Universitatea Ecologică din Deva.
Într-un răspuns remis presei, Lasconi spune: „În CV-ul postat public am arătat clar locul în care am obținut diplomele, nu am ascuns niciodată nimic. Am făcut cei cinci ani de facultate la Universitatea Ecologică din Deva și am dat examenul final de licență la ASE București. În acel moment, aveam un copil și lucram deja în presă. Asta m-a obligat să aleg o universitate aproape de casă. Am ales să susțin licența la ASE, pentru că am vrut să testez real cunoștințele acumulate în cei cinci ani de facultate. Dar, cum spuneam, nimic din toate aceste lucruri nu reprezintă o dezvăluire. Aceste informații au fost enunțate de mine. Înțeleg și susțin dorința mass-media de a afla lucruri din trecutul candidaților. Vă urez succes în toate aceste demersuri, cu toți candidații”.