13.9 C
Bucharest
miercuri, 29 mai , 2024

Decizia UE care va enerva la culme clica lui Putin: Ucraina va fi susținută în efortul de război cu bani rusești

Must read

Ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles au convenit adoptarea unui act normativ prin care profiturile generate de către bunurile deținute de banca centrală a Rusiei, înghețate după începerea războiului din Ucraina, să poată fi direcționate pentru finanțarea apărării ucrainene, a anunțat guvernul belgian, într-o postare pe X.

Liderii europeni urmează să aprobe textul prin care 90% din banii astfel obținuți vor merge într-un fond gestionat de UE de ajutor militar pentru Ucraina, în timp ce restul de 10% va sprijini Kievul în alte modalități, au declarat surse europene.

Țările membre ale G7 au înghețat active financiare rusești în valoare de circa 300 de miliarde de dolari după invadarea Ucrainei în februarie 2022. De atunci, țările UE și G7 au avut dezbateri aprinse legate de modul în care ar putea fi utilizate aceste fonduri pentru ajutorarea Ucrainei.

La începutul anului, liderii UE au convenit să rezerve profiturile pentru Ucraina, estimând că acestea ar putea ajunge la 15-20 de miliarde de euro până în 2027. Suma include circa 3 miliarde de euro în acest an, primul urmând să fie trimis Kievului cel mai devreme în luna iulie.

Compania belgiană de valori mobiliare Euroclear gestionează cele mai multe din proprietățile înghețate de UE. Comisionul de management al Euroclear a fost redus la 0,3% pentru a face disponibili mai mulți bani pentru Ucraina.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.