„Condițiile sunt foarte simple”, a declara președintele Rusiei vineri, cu doar o zi înainte de începerea summitului de pace pentru Ucraina care urmează să fie găzduit de Elveția și la care Rusia nu a fost invitată.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri operațiunile sale militare din Ucraina și va intra în negocieri de pace dacă Kievul renunță la ambițiile sale de a intra în NATO și își retrage forțele din cele 4 regiuni ale sale pe care le revendică Moscova.
Condițiile sunt foarte simple”, a declarat Putin, enumerând apoi retragerea completă a trupelor ucrainene din regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. Acestea sunt cele 4 regiuni din estul și sudul Ucrainei pe care el le-a proclamat anexate Rusiei în septembrie 2022. Cu excepția regiunii Lugansk, armata rusă nu controlează în întregime teritoriile niciuneia dintre celelalte provincii.
„De îndată ce ei declară la Kiev că sunt pregătiți pentru o astfel de decizie și încep o retragere reală a trupelor din aceste regiuni, și anunță de asemenea abandonarea planurilor lor de a se alătura NATO, de partea noastră, imediat și efectiv în același minut, va urma un ordin de a înceta focul și începe negocierile”, a continuat Putin vineri.
„Repet, vom face asta imediat”, a subliniat el. „Normal, vom garanta de asemenea retragerea în siguranță și fără opreliști a unităților și formațiunilor ucrainene”, a mai spus liderul de la Kremlin.
După progresele înregistrate începând cu iarna anului trecut, după eșecul îndelung așteptatei ofensive a Kievului, armata rusă controlează în prezent în jur de 20% din teritoriul Ucrainei.
Planul de pace avansat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski încă din decembrie 2022 cere ca Rusia să își retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei. Summitul de pace din Elveția se va baza pe propunerea ucraineană, având în vedere că Rusia este statul agresor.
Este așteptat ca reprezentanți ai peste 90 de țări și organizații internaționale să ia parte la discuții, însă este probabil ca discuțiile să se învârtă în jurul unor probleme precum siguranța nucleară în Ucraina și siguranța alimentară, și mai puțin pe aspecte ce țin de delimitarea teritorială în cazul unui armistițiu.
Rusia nu a fost invitată la summit după ce înalți oficiali de la Moscova au declarat de mai multe ori că nu sunt interesați să participe la discuții avute pe baza propunerii de pace formulată de Volodimir Zelenski. La începutul acestei luni Kremlinul a catalogat discuțiile din Elveția drept „o pierdere inutilă de vreme”.
Kremlinul a declarat anterior de mai multe ori că Ucraina trebuie să accepte „noile realități” de pe teren pentru a avansa cu orice discuții de pace, referindu-se prin această sintagmă că Kievul trebuie să renunțe la regiunile sale pe care Putin le-a declarat anexate la Rusia.