Președintele PNL și fostul premier Nicolae Ciucă a acuzat, joi seara, că PSD a vrut naționalizarea Pilonului II de pensii, spunând că „avem scrise aceste propuneri ale PSD”. În schimb, premierul și președintele PSD Marcel Ciolacu răspunde că „parcă mă uitam la un film SF”.
„Am pierdut politic, fiindcă am format o coaliţie cu PSD. Important e să fii om şi să ai puterea să recunoşti când ai greşit. Unii dintre colegii noştri s-au poziţionat ferm atunci împotriva acestei alianţe, tocmai pentru că experienţa lor politică şi capacitatea de a vedea în perspectivă le-au indicat acest moment. Da, au avut dreptate. Ar fi fost mult mai uşor pentru noi să zicem ‘gata, ieşim de la guvernare pentru că nu concepem naţionalizarea pilonului doi de pensii’. Pentru că trebuie să fim sinceri, asta au vrut. Avem scrise aceste propuneri ale PSD şi unii prin această sală ştiu prin ce am trecut ca să îi oprim”, a afirmat Nicolae Ciucă, la o întâlnire electorală a filialelor PNL din Dolj, Olt, Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Teleorman şi Argeş, care a avut loc la Sala Polivalentă din Craiova.
În replică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-ar fi dorit să îl aibă alături pe candidatul PNL în demersul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen cu graniţele terestre. „În loc să fiu astăzi umăr la umăr cu Nicolae Ciucă, (…) eu mă uit la televizor, domnul Nicolae Ciucă a spus că PSD-ul o să naţionalizeze Pilonul II de pensii. Parcă mă uitam la un film SF”, susţine premierul