luni, 24 martie, 2025
AcasăCulturaCetatea de Refugiu Saschiz (1347) a renăscut din propria ruină, redevenind o...

Cetatea de Refugiu Saschiz (1347) a renăscut din propria ruină, redevenind o bijuterie arhitecturală / Galerie foto

Proiectul de restaurare a Cetăţii Ţărăneşti sau Cetăţii de Refugiu din Saschiz (județul Mureș), construită în secolul al XIV-lea, este aproape finalizat, mai fiind de executat pavajul din interior şi de amenajat spaţiul verde. Se estimează ca obiectivul turistic să fie redeschis începând cu luna august.

Contractul de finanţare s-a semnat în 2017, iar în 2018 s-a dat startul lucrărilor şi, fiind nevoie de aproape șase ani pentru ca restaurarea să fie terminată.

Ridicarea acestei cetăţi a început în anul 1347 de către şapte comunităţi, a fost construită în formă de navă, se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, iar proiectul a urmărit restaurarea obiectivului prin păstrarea tuturor caracteristicilor istorice şi artistice.

Cetatea Ţărănească din Saschiz este o cetate de apărare, care servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar în acelaşi timp şi pentru păstrarea alimentelor întrucât asigura un regim termic adecvat.

Primăria Saschiz are deja un studiu de fezabilitate pentru un alt proiect care va completa acest obiectiv turistic, de refacere a celor două pasaje subterane secrete, care legau în vechime Cetatea de Refugiu de centrul satului.

Proiectul de restaurare a Cetăţii de Refugiu este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi are o valoare totală de peste 8,4 milioane de lei. Din această sumă, peste 8,2 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar aproape 170.000 lei este valoarea contribuţiei proprii eligibile a beneficiarului.

Termenul iniţial de implementare a proiectului era 10 decembrie 2019, însă, din cauza procedurilor birocratice, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat destul de târziu, iar decalajul mare s-a produs atât pe fondul dificultăţilor de ordin tehnic, cât şi ca urmare a stopării lucrărilor în timpul pandemiei.

GALERIE

Sursa foto: Faceboock.com / Cetatea de refugiu din Saschiz 

Articole recente