31.2 C
Bucharest
duminică, 14 iulie , 2024

Ce se ascunde în spatele schimbării bruște a atitudinii lui Trump față de Joe Biden, „zombiul” de ieri, „marele politician” de azi

Must read

Pentru Donald Trump și campania sa, liderul democrat de la Casa Albă, până acum ținta batjocurii, este dintr-o dată un partener demn de dezbatere și un veteran al politicii care trebuie respectat. Schimbarea de abordare are legătură cu confruntarea televizată de joi dintre cei doi, care s-ar putea dovedi foarte importantă înaintea alegerilor prezidențiale din noiembrie, scrie CNN.

După luni de zile în care l-a catalogat pe Joe Biden drept un „zombi aflat în moarte cerebrală” și l-a acuzat că suferă de probleme cognitive, Donald Trump și campania sa și-au schimbat tonul, cu câteva zile înainte de prima dezbatere electorală televizată – care va avea loc joi.

Pentru Trump și locotenenții săi, Biden este acum un partener demn de dezbatere, o persoană cu abilități considerabile și un politician veteran, care nu trebuie subestimat.

Schimbarea de ton a echipei lui Trump este remarcabilă, având în vedere atacul neîncetat la adresa lui Biden, și sugerează posibilele preocupări ale republicanilor că au stabilit un nivel nejustificat de scăzut pentru performanța președintelui, înainte de confruntarea de joi – un lucru care s-ar putea întoarce împotriva lor, scrie CNN.

Echipa lui Biden nu pică în capcană

Echipa lui Biden nu intră în siajul strategiei lui Trump și continuă să-l prezinte pe acesta drept un agent al răzbunării „dezechilibrat” și criminal, nepotrivit pentru o revenire la președinție, care va avea grijă doar de el însuși, de prietenii bogați și de fanaticii anti-avort. Biden este reflectat în această concepție ca un bastion al stabilității și un gardian al valorilor democratice ale țării, care se străduiește neobosit să îmbunătățească viața lucrătorilor, relatează CNN.

Campania lui Biden a pregătit terenul pentru confruntarea din Atlanta găzduită de CNN într-o notă de weekend. „Dezbaterea de joi va fi unul dintre primele momente din această campanie prezidențială în care o mare parte a electoratului american va avea ocazia să asiste la alegerea dură dintre Joe Biden, care luptă pentru poporul american, și Donald Trump, care luptă pentru el însuși în calitate de infractor condamnat cu o campanie nebună de regență și răzbunare”, a scris directorul de comunicare al campaniei lui Biden, Michael Tyler.

Copreședintele de campanie Mitch Landrieu a evidențiat contrastul în cadrul emisiunii „Meet the Press” de la NBC de duminică. „Poporul american trebuie să se gândească la înțelepciunea, caracterul și judecata persoanei pe care o va numi pentru a conduce America nu numai acasă, ci și în restul lumii”.

„Biden Va fi un partener de dezbatere demn”

Trump a apărut sâmbătă la Washington, DC, la o conferință a conservatorilor creștini, înainte de a se îndrepta spre Philadelphia, încercând să recâștige un stat revendicat de Biden în 2020, fără de care oricare dintre cei doi ar putea avea dificultăți în a ajunge la pragul celor 270 de electori necesari pentru câștigarea prezidențialelor.

El și-a bătut joc de Biden, spunând că acesta s-a retras la o cabană pentru a se pregăti și a susținut că președintele doarme la Camp David „pentru că vor să-l facă bine și puternic, astfel încât puțin înainte de dezbatere să primească o injecție în fund” – o sugestie că Biden se va droga înainte de dezbatere.

În același timp însă, Trump a temperat evaluările anterioare ale performanței probabile a lui Biden într-un interviu pentru „All-In Podcast”, publicat joi.

„L-a învins pe Paul Ryan”, a spus Trump, referindu-se la dezbaterea nominalizaților pentru vicepreședinție din 2012, când Biden a dezbătut în timpul campaniei în care candidații la președinție erau Barack Obama și Mitt Romney.

„Nu îl subestimez”, a spus Trump. „Presupun că va fi cineva care va fi un partener de dezbatere demn”, a adăugat el.

De ce a schimbat macazul

Nu a fost doar Trump. Duminică, Doug Burgum, guvernatorul din Dakota de Nord, o posibilă alegere a lui Trump pentru funcția de vicepreședinte, i-a adus lui Biden o mulțime de laude.

„Omul a candidat de zeci de ori. A candidat la președinție de patru ori. Face campanie electorală de când președintele Nixon era în funcție”, a spus el. „Acest om are abilități”, a spus republicanul.

CNN speculează că prin noua strategie, Trump se protejează în fața unei prestanțe bune a lui Biden.

David Axelrod, comentator politic la CNN, a declarat și el că răsturnarea de situație din campania lui Trump a fost „amuzantă”. El a remarcat că Trump și-a petrecut ultimii cinci ani „descriindu-l pe Biden ca fiind complet incompetent, până în punctul în care, dacă Biden ajunge (la dezbatere) și pleacă cu propriile puteri, ar fi un triumf”.

În acest timp, campania lui Biden și-a intensificat tentativa de a-l portretiza pe Trump drept un infractor „dezechilibrat”, reprobabil din punct de vedere moral, care nu urmărește decât să-și avantajeze prietenii bogați și care nu este potrivit pentru o revenire în Biroul Oval.

„Dezbaterea de joi va fi unul dintre primele momente din această campanie prezidențială în care o mare parte a electoratului american va avea ocazia să asiste la alegerea dintre Joe Biden, care luptă pentru poporul american, și Donald Trump, care luptă pentru el însuși ca infractor condamnat, cu o campanie nebună de răzbunare și retribuție”, a scris directorul de comunicare al campaniei, Michael Tyler.

Afirmațiile și acuzațiile dinaintea confruntării reflectă importanța dezbaterii, în vederea scrutinului din noiembrie.

Miza este uriașă. Joi, milioane de alegători vor avea șansa de a evalua energia, rezistența și acuitatea mentală a unui președinte în vârstă de 81 de ani, care a îmbătrânit vizibil, într-un moment în care sondajele arată că majoritatea americanilor cred că el este prea bătrân pentru a mai primi un mandat.

Ambii candidați s-ar putea confrunta cu întrebări cu privire la aptitudinea lor de a exercita funcția, într-un mod în care candidații anteriori nu au făcut-o, scrie Reuters.

Mai puțini alegători își fac griji cu privire la sănătatea cognitivă a lui Trump, în ciuda faptului că acesta este cu doar trei ani mai tânăr, la 78 de ani.

El a ridicat uneori semne de întrebare din cauza incoerenței și din cauza tendinței de a confunda ocazional nume și de a-l identifica greșit pe Biden cu fostul președinte Barack Obama.

Vulnerabilitățile lui Trump

Trump, au avertizat comentatorii, trebuie să fie atent să nu-și îndepărteze alegătorii moderați cu o abordare agresivă a dezbaterii.

„Nu poți fi atât de agresiv încât să fii nepoliticos și să pari că îți calci în picioare adversarul”, a declarat Brett O’Donnell, un consultant republican cu experiență în dezbateri, citat de Reuters.

Alegătorii moderați și cei independenți sunt de altfel cei pe care îi caută Biden.

Echipa de campanie democrată speră că atacurile lui Trump la adresa sistemului judiciar, precum și admirația sa pentru dictatorii străini, care îi încântă pe susținătorii săi, îi vor îndepărta pe alegătorii din suburbiile statelor cheie oscilante, care sunt în mod frecvent cruciali în deciderea viitorului președinte.

Democrații subliniază de asemenea rolul lui Trump în atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, eforturile sale de a anula alegerile din 2020 și condamnarea sa pentru 34 de infracțiuni în dosarul plății pentru cumpărarea tăcerii actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels.

Economia și migrația, problemele lui Biden

Dar chestiunea alegerii este mai complicată și trece de personalitățile candidaților.

Alegătorii afectați de anii de prețuri ridicate, care doresc să revină la normalitatea completă de dinainte de pandemie, pe care Biden a promis-o în urmă cu patru ani, vor aștepta să audă soluții economice clare pentru familiilor lor.

Campania lui Biden a sugerat că acesta se va prezenta ca o forță a stabilității care răspunde nevoilor familiilor și care contrastează cu „viziunea sumbră” a lui Trump și cu amenințarea reprezentată de republicani la adresa dreptului la avort.

Între timp, fostul președinte îl acuză pe Biden că ignoră criza de la granița sudică și că, potrivit lui, orașele sunt afectate de criminalitatea violentă, încercând în același timp să evoce nostalgia economiei puternice din mandatul lui Trump, de dinainte de criza Covid-19.

Capcane pentru ambii candidați

Biden va fi puternic tentat să facă trimitere la condamnarea recentă a lui Trump în New York. Consultantul O’Donnell a declarat însă că aceasta ar fi o idee proastă, deoarece ar favoriza afirmația nefondată a lui Trump cum că Biden a fost implicat în instrumentarea dosarului și că Trump este o victimă a persecuției politice.

Campania lui Biden a lansat recent o campanie publicitară în valoare de 50 de milioane de dolari, prin care subliniază verdictul de vinovăție al lui Trump, ceea ce sugerează că echipa președintelui consideră că acesta este un aspect câștigător.

Pentru Trump, pericolul constă în a spune lucruri care vor sugera că el chiar este o amenințare la adresa normelor democratice – așa cum tot avertizează Biden. El a sugerat în trecut, spre exemplu, că va folosi Departamentul de Justiție pentru a-și viza inamicii politici.

„Trump trebuie să pară prezidențial”, a declarat pentru Reuters Aaron Kall, un expert al Universității din Michigan în dezbaterile prezidențiale.

Trump poate fi, de asemenea, tentat să se plângă, așa cum o face frecvent pe rețelele sociale, de forțele care lucrează împotriva sa sau să se prezinte drept victima unei conspirații politice.

Dar alegătorilor indeciși nu le pasă de nemulțumirile lui Trump, a spus O’Donnell. „Oamenii nu sunt interesați de problemele candidatului, ei sunt interesați de problemele lor“, a explicat el.

Trump stă mai bine în sondaje

Trump îl conduce pe Biden cu un punct procentual la nivel național, 50% la 49%, într-un sondaj CBS publicat duminică, care vine după o serie de analize ce au arătat că avansul republicanului a scăzut de la condamnarea sa luna trecută în dosarul Stormy Daniels, inclusiv un sondaj Fox News publicat miercuri, care arată că Biden a crescut cu două puncte procentuale.

Cei doi sunt dați la egalitate într-un sondaj PBS/Marist publicat săptămâna trecută, care arată că Trump a pierdut șase puncte în rândul independenților în comparație cu sondajul realizat în luna mai, înainte de condamnarea sa, în timp ce Biden a câștigat opt puncte și îl conduce acum pe Trump cu două puncte în rândul independenților.

Sondajul Fox îl arată, de asemenea, pe Biden conducând cu nouă puncte în rândul independenților.

În cele șapte state cruciale care vor decide probabil alegerile – Arizona, Michigan, Wisconsin, Nevada, Georgia, Carolina de Nord și Pennsylvania – toate câștigate la limită de Biden în 2020, cu excepția Carolinei de Nord, sondajele arată însă în mod constant un avantaj mult mai clar pentru Trump.

Un sondaj Cook Political Report din luna mai a arătat că Trump conduce cu trei puncte procentuale în medie în cele șapte state, un sondaj Bloomberg/Morning Consult din luna mai a arătat de asemenea că Trump îl conduce pe Biden cu patru puncte în general în toate aceste state, iar un sondaj New York Times/Siena/Philadelphia Inquirer din luna aprilie a arătat că Trump l-ar învinge pe Biden în cinci din cele șase state (Pennsylvania, Arizona, Michigan, Georgia și Nevada), cu excepția Wisconsin.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.