Orban dă semnalul pentru liberali:”Dacă Florin Cîţu nu va mai fi premier, e posibil ca USR PLUS să revină la masa negocierilor”
Dacă Florin Cîţu nu va mai fi premier, este posibil ca USR PLUS să revină la masa negocierilor, pentru că singura coaliţie decentă şi rezonabilă este cea formată din PNL, USR PLUS, UDMR şi minorităţi, a declarat Ludovic Orban.
Acesta a declarat, luni seara, că demisia miniştrilor USR PLUS reprezintă o adâncire a crizei declanşate pe fondul unor decizii luate de premier...
După noile sancțiuni impuse de SUA, rușii iau cu asalt casele de schimb valutar. „100 de ruble pentru un dolar! Putin, nebunul nabii!”
Statele Unite au anunțat o serie de noi sancțiuni menite să limiteze capacitatea Moscovei de a purta un război împotriva Ucrainei, iar efectele s-au văzut imediat în Rusia, la nivelul cetățenilor.
Sancțiunile Departamentului Trezoreriei și ale Departamentului de Stat au în vedere peste 300 de ținte, inclusiv entități din Rusia și din țări precum China, Turcia și Emiratele Arabe Unite,...
Planul de pace pe care Zelenski i-l va prezenta lui Joe Biden prevede acțiuni care să-l facă pe Putin să-și dorească ieșirea din război
Preşedintele Volodimir Zelenski susține că războiul cu Rusia se va încheia în cele din urmă prin dialog, însă planul de pace pe care i-l va prezenta lui Joe Biden presupune acțiuni militare care să aducă la masa negocierilor un Putin învins. De asemenea, Zelenski l-a batjocorit pe Putin, despre care a spus că acordă prioritate capturării terenului ucrainean în...
În ce constă coridorul de mobilitate militară pe axa Grecia-Bulgaria- România și de ce Bucureștiul așteaptă ca NATO să-l susțină financiar
Miniștrii apărării din România, Bulgaria și Grecia au semnat joi la Washington o scrisoare de intenție pentru crearea unui coridor de mobilitate militară între cele trei țări, potrivit unui comunicat al instituției. Evenimentul fusese anunțat de presa din Grecia, care a scris că acest coridor va scădea importanța Strâmtorii Bosfor și va diminua rolul Turciei în procesele logistice al...
Procurorii lui Kovesi amenință că vor da în judecată Comisia Europeană din cauza unei decizii suspecte în timp ce o anchetează pe Ursula von der Leyen
● Procurorii europeni de top - care investighează acuzațiile de infracțiuni penale în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre Ursula von der Leyen și directorul general al Pfizer - amenință acum Comisia Europeană cu acțiuni în justiție, relatează Politico.
La 9 aprilie, Laura Codruța Kövesi, care conduce Parchetul European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracțiunilor financiare grave care afectează interesele...