24.1 C
Bucharest
luni, 22 iulie , 2024

Candidatură surpiză la alegerile prezidențiale. Ana Birchall: „Voi fi primul președinte cu studii în Drept”. Ce promisiune supremă face

Must read

Ana Birchall , fostă ministră a Justiţiei în Guvernul Dăncilă, ulterior exclusă din PSD, a anunţat că va candida ca independentă la alegerile prezidenţiale de anul acesta. Aceasta spune că va fi primul președinte al României cu studii în Drept, ceea va fi o „garanţie a justiţiei independente”.

Birchall a spus într-un interviu la Digi24 că vrea să candideze la președinția României ca să înlăture din fruntea țării nedreptățile și corupția.

„România nu poate să se dezvolte, România nu poate creşte, România nu poate să îşi deşcătuşeze potenţialul, atâta timp cât totul se clădeşte pe nisipurile mişcătoare a unei corupţii organizate, a unei imposturi şi a unei incompetenţe. Și îmi asum ce spun. Corupţie organizată”, a spus Birchall, potrivit News.ro.

Ea a adăugat că „este regretabil că în România anului 2024 situaţia din justiţie, în acest moment, cine ştie şi cine are curaj să spună adevăratul, este mult mai gravă decât în 2017, 2018 şi 2019”.

„În continuare ai dosare care sunt închise. Cad efectiv ca popicele. Fie că se elimină probele, fie că intervine faimoasa prescripţie specială, fie că stau dosarele cu anii în Camera preliminară, fie că ies din puşcărie, cum e cazul domnului Mazăre. Eu am realizat extrădarea domnului Mazăre şi nu vorbim aici de persoane. Vorbim de o persoană care râdea în nas autorităţilor români de pe plaja din Madagascar, am realizat acea extrădare în două zile, acum câteva zile a ieşit din puşcărie, niciun leu din prejudiciul datorat statului român, 114 milioane de euro”, a completat fosta ministră a Justiţiei.

Ana Birchall a explicat că motivul pentru care a ales o candidatură independentă este acela de a nu fi „o marionetă”.

„România are nevoie de un preşedinte imparţial şi independent, nu de un preşedinte care să fie în realitate un preşedinte de partid sub sau o marionetă a baronilor sau a grupurilor de interese. Un preşedinte care să reprezinte toţi românii, nu jocurile de culise sau ordinele şoptite de X sau Y. Sunt singurul candidat cu adevărat independent pentru o Românie cu adevărat independentă şi dreaptă cu toţi românii. Voi fi primul preşedinte cu studii de drept din istoria României, o garanţie a justiţiei independente şi a respectului pentru Constituţie şi pentru lege. Am luptat, lupt şi voi continua să lupt pentru a face România un stat european respectat, cu oameni mândri şi cu credinţă în viitor”, a scris Birchall, pe site-ul propriu.

Ana Birchall, în vârstă de 50 de ani, este născută pe 30 august 1973, în Mizil, judeţul Prahova. Ea a fost ministră a Justiţiei, în Cabinetul Dăncilă în perioada 24 aprilie – 4 noiembrie 2019. Ea a fost exclusă din PSD, pe 12 noiembrie 2019, împreună cu Cosmin Guşă. 

„Am hotărât excluderea din PSD a celor care au votat pentru învestirea Guvernului Orban, o decizie pe care am discutat-o în Comitetul Executiv Naţional anterior”, a anunţat la acea vreme Viorica Dăncilă, care conducea formaţiunea.

Între 4 ianuarie şi 29 iunie 2017 a fost ministră pentru Afaceri Europene. Ea a fost deputată în legislaturile 2012-2016 şi 2016-2020.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.