vineri, 24 ianuarie, 2025
AcasăPoliticaCâciu spune că a semnat pentru vila lui Iohannis din Aviatorilor fiindcă...

Câciu spune că a semnat pentru vila lui Iohannis din Aviatorilor fiindcă i-a fost băgată pe gât de „sluga lui Iohannis”, premierul Ciucă de atunci

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu (PSD), a declarat, duminică seară, că a semnat HG referitoare la vila din Aviatorilor pe vremea cînd era ministru de Finanţe pentru că aşa prevede legea, fiind vorba despre o preluate în domeniul public al statului. Câciu crede că liderul PNL, Nicolae Ciucă, premier la data emiterii actului normativ, trebuie să-şi asume să spună pentru cine este vila. ”Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui”, afirmă Câciu.


“Acea Hotărâre de Guvern este semnată de ministrul de Finanţe pentru că e o trecere în domeniul public al statului şi domeniul public al statului, inventarul acestuia, este ţinut de Ministerul de Finanţe, asta este calitatea pe care am avut-o pentru a semna. Pe de altă parte, acolo nu e vorba de bani, e vorba de destinaţie. Singurul care ar trebui să dea explicaţie, acum nu mai e un secret pentru nimeni că s-a desecretizat documentul, nu înţeleg de ce domnul Ciucă fuge de asumare, de a spune pentru cine era acea reşedinţă. Era pentru Iohannis, este evident”, a declarat, duminică seară, la B1 TV, Adrian Câciu.

Acesta a adăugat: ”Iliescu are reşedinţă, Constantinescu la fel, Băsescu nu are voie să mai aibă reşedinţă pentru că a fost turnător al securităţii. Cine a mai rămas? Este potrivit legii reşedinţă pe viaţă pentru foştii preşedinţi. Este evident că Ciucă trebuie să iasă să îşi asume”.

Pe același subiect: Iohannis, dat în fapt de Guvern prin desecretizarea destinației palatului din Aviatorilor. Ciucă l-a pregătit. pentru el când era premier

Adrian Câciu a lansat şi o serie de acuzaţii la adresa lui Nicolae Ciucă, inclusiv cea potrivit căreia “e sluga” lui Klaus Iohannis: ”Ciucă face un joc care este mizerabil din punctul meu de vedere, şi îmi asum ce spun (…) De unde a plecat tot clivajul între PSD şi PNL? Când discuţia a apărut în spaţiul public că Iohannis şi-a făcut trei găuri de golf la mare şi încă trei găuri în vila de protocol. De ce nu cere desecretizarea acestor cheltuieli? De ce nu se ia de Iohannis? Vă spun eu de ce. Pentru că Ciucă e cu Iohannis, e sluga lui. El a fost promovat în toate funcţiile publice de către Iohannis”.

Guvernul a desecretizat, joi, HG prin care s-a dispus reabilitarea vilei RA-APPS din Aviatorilor nr. 86. Documentul a fost adoptat pe vremea când Nicolae Ciucă a fost premier, dar are şi semnăturile a doi miniştri PSD.

Articole recente