Studiul intitulat “Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat” , prezentat de New Strategy Center în Statele Unite, într-o serie de întâlniri la Departamentul de Sta, prezintă provocările de securitate în regiunea Mării Negre şi posibilele scenarii de evoluție a războiului, precum şi instrumentele pe care Rusia le folosește în războiul hibrid pentru controlul Mării Negre.
Marea Neagră a fost deseori descrisă ca un lac sovietic, în timpul imperiului URSS exista. În timp ce Marea Neagră a fost în mare parte liberă și deschisă în timpul anilor 1990 și 2000, invaziile ilegale ale Rusiei în Georgia și Ucraina au schimbat status quo-ul în regiune atât de semnificativ, încât politicienii din anii 2010 au început să se întrebe dacă marea a devenit într-adevăr un lac rusesc.
Numeroși lideri mondiali și-au exprimat ulterior această îngrijorare. La summitul NATO din Țara Galilor din 2014, președintele Traian Băsescu a declarat: „Marea Neagră nu poate deveni un lac rusesc”, iar președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut ecoul acestei afirmații.
Erdogan către șeful NATO: „Sunteți invizibili în Marea neagră”
Erdogan i-a spus secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, „Sunteți invizibil în Marea Neagră. Invizibilitatea voastră în Marea Neagră o transformă într-un lac rusesc”.
„Șeful Statului Major General al Rusiei, Valery Gerasimov, a afirmat în 2016 că „echilibrul de forțe în Marea Neagră s-a schimbat în ultimii ani, iar marina turcă nu poate mai putea fi numită stăpână în regiune”.
Senatorul american Pete Ricketts a observat în octombrie 2023 că „Putin nu vrea nimic mai mult decât să transforme Marea Neagră într-un lac rusesc”.
În ianuarie 2024, secretarul adjunct al apărării al SUA pentru relații internaționale a declarat într-o conferință că Washingtonul și-a conceput strategia regională „astfel încât să se asigure că Marea Neagră să nu devină un lac rusesc”.
În timp ce sintagma „lac rusesc” a devenit un fel de clișeu, Kremlinul a extins în mod clar influența rusă asupra a ceea ce se întâmplă pe apă și în regiune începând din 2014.
Oficialii ruși au declarat străinilor că privesc Marea Neagră ca pe o masă de apă internă, analogă poate cu Marile Lacuri din Statele Unite.
Atunci când Rusia a ocupat în mod ilegal Crimeea în 2014, Ucraina și-a pierdut flota, iar marina rusă a obținut controlul de facto asupra nordului și nord-vestului țării.
Mării Negre – atât apele teritoriale, cât și apele exclusive economică – chiar dacă comunitatea internațională a refuzat să recunoască pretențiile sale.
În mod similar, Rusia a distrus flota Georgiei în 2008.
Strategia Rusiei de a declara zone de excludere pentru exerciții militare a înrădăcinat ideea că Marea Neagră este domeniul său.
Kremlinul a avut tendința de a se concentra pe jumătatea nordică amării, în parte din respect pentru Turcia ca putere maritimă.
Dar chiar și această practică închide în mod regulat alte părți ale apei timp de săptămâni sau luni întregi. Într-adevăr, începând din 2014 au fost perioade în care Moscova a declarat că jumătate din Marea Neagră este interzisă traficului comercial.
În cazul în care comunitatea internațională va accepta acest comportament, riscă să normalizeze astfel de restricții asupra libertății de navigație.
Turcia vede Marea Neagră printr-o altă perspectivă, prin lentile diferite de cele ale Rusiei.
Diplomaților de la Ankara le place să remarce că singura dată când marea a aparținut unei singure puteri a fost în perioada din 1475, când otomanii au cucerit Crimeea, până în 1783, când Ecaterina a II-a a răsturnat secole de dominație otomană și a anexat Hanatul Crimeii.
În acești 300 de ani, ar fi fost mai corect să numim marea un teritoriu otoman, nu rusesc. De atunci, și mai ales după Convenția de la Montreux din 1936, Ankara a fost un gardian al
activității în Bosfor și Dardanele, iar marina turcă a fost, de asemenea, un jucător important în Marea Neagră, cel puțin în jumătatea sudică.
Trei scenarii privind evoluția războiului din Ucraina
În ceea ce privește evoluția războiului, studiul prezintă trei scenarii plauzibile.
Primul scenariu este cel privind înghețarea conflictului. O asemenea variantă ar pune viitorul Ucrainei în pericol şi ar avantaja Rusia care ar beneficia de câștiguri teritoriale şi ar fi încurajată să continue acțiunile agresive. Marea Neagră ar rămâne instabilă şi o zonă de confruntare.
Scenariul al doilea vizează o victorie parțială a Rusiei, cu consecințe şi mai negative. Ucraina ar putea pierde ieșirea la Marea Neagră şi ar fi sufocată economic. O legătură terestră a Rusiei cu Transnistria ar putea duce la destabilizarea Republicii Moldova şi chiar la cucerirea ei.
Scenariul al treilea se referă la o victorie a Ucrainei care este încă posibilă dar depinde în mod decisiv de ajutorul occidental. Descreșterea suportului pentru Ucraina diminuează semnificativ șansele unui asemenea scenariu.
Conform majorității experților, soarta războiului va fi decisă de doi factori-cheie, sprijinul politic, militar și economic pe care Ucraina îl primește din Vest şi capacitatea Rusiei din punct de vedere social şi economic de a purta mai departe conflictul.
Dacă Rusia și-ar atinge obiectivele, ar fi tentată să testeze ulterior unitatea NATO cu scopul de a reseta balanța strategică globală, spun autorii studiului, subliniind că această perspectivă reprezintă încă un motiv pentru ca Statele Unite să vadă regiunea ca o prioritate strategică.
Majoritatea experților consideră că 2024 este un an de recuperare și pregătire
pentru Ucraina și Rusia, deoarece este probabil ca niciuna dintre cele două națiuni să nu-și modifice rapid situația de pe teren.