11.1 C
Bucharest
luni, 4 noiembrie , 2024

Alertă meteo | România, lovită de un vală de căldură extremă, cu temperaturi de 41ºC. Autoritățile au emis COD ROȘU DE CANICULĂ

Must read

Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă extremă pentru week-end, care vizează mai mult de jumătate din teritoriul țării, cu temperaturi care vor ajunge până la 41 de grade în unele zone. Până atunci,valul de căldură se menține ridicat în toată țara joi și vineri, cu maxime de 40 de grade.

✑ Pentru sâmbătă și duminică, 13 și 14 iulie, ANM a emis un Cod Roșu de caniculă extremă pentru cea mai mare parte a țării.

Un cod portocaliu va viza zonele: Maramureș, Transilvania, Dobrogea și zona Carpaților Orientali.

În Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Avertizare cod rosu si portocaliu pentru toata Romania / Sursă: ANM


Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Codul roșu de caniculă va viza Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, unde valul de căldura va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare, potrivit meteorologilor.

Cod portocaliu pe mai toată harta

Vineri, 12 iulie, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, fiind în vigoare o avertizare Cod Portocaliu de caniculă. La munte și pe litoral va fi un pic mai răcoare, unde va fi în vigoare un Cod Galben de căldură extremă, potrivit ANM.

În Maramureș, estul și nord-estul Transilvaniei, în Carpații Orientali și în zona litoralului valul de căldură se va menține. Temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.

În cea mai mare parte a țării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 și 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Joia de foc a României

Joi, 11 iulie, un Cod Galben de caniculă vizează cea mai mare parte a Moldovei, zona litoralului și local în Transilvania și Maramureș, valul de căldură se va menține. Temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade, va fi disconfort termic ridicat și local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități.


Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Un Cod Portocaliu de căldură extremă este valabili joi, 11 iulie, în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei și în vestul și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură se va intensifica și se va extinde. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.


Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod roșu de caniculă: Bucureștiul devine cuptor

Potrivit ANM, în Capitală, joi, 11 iulie, valul de căldură va persista. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 38…39 de grade, cea minimă nu va coborî sub pragul unei nopți tropicale și va fi de 20…23 de grade. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat ziua (viteze la rafală de până la 35…40 km/h), apoi slab.

Vineri, 12 iulie, valul de căldură, canicula și disconfortul termic accentuat se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă, specifică nopții tropicale, va fi de 19…22 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat (viteze la rafală de până la 30…35 km/h).

Sâmbătă, 13 iulie, valul de căldură va fi intens și disconfortul termic deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 39…40 de grade, iar cea minimă, specifică nopții tropicale, va fi de 21…23 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Duminică, 14 iulie, valul de căldură intens și disconfortul termic deosebit de accentuat se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 22…23 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.