14.1 C
Bucharest
miercuri, 29 mai , 2024

100 euro/săptămână pentru fiecare ucrainean cazat și hrănit în România

Must read

Ministerul Investițiilor lansează, în data de 6 februarie, apelul non-competitiv „Sprijin pentru cetățenii ucraineni, străinii sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina”. Programul este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, pentru decontarea cheltuielilor efectuate de statul român pentru sprijinirea persoanelor refugiate din zona conflictului militar din Ucraina, anunță adevărul.ro.

În permanență de la izbucnirea conflictului, România a acționat sub spiritul solidarității, solidaritate care continuă să rămână un element constant în lista noastră de priorități. Peste 3 milioane de cetăţeni ucraineni ne-au trecut graniţele în ultimele 12 luni și mulți dintre ei au beneficiat de sprijin direct de la Guvernul României, fie că ne gândim la hrană, îmbrăcăminte, adăpost, cazare pe termen lung, ajutor financiar de urgenţă, sau servicii medicale. Prin Programul Operațional Capital Uman, statul român poate deconta, pe bază de cost unitar, o parte a cheltuielilor pentru nevoile de bază. În acest sens avem alocat un buget de aproximativ 100 de milioane de euro din fonduri europene. Am găsit posibilitatea acordării acestei finanțări în urma unui demers comun cu autoritățile de management pentru identificarea posibilităților concrete de finanțare din fonduri europene a cheltuielilor efectuate pentru sprijinul refugiaților din Ucraina, fără a afecta proiectele aflate în implementare”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Apelul de propuneri de proiecte este de tip non-competitiv, cu termen limită de depunere destinat regiunilor mai puțin dezvoltate: Nord‐Est, Sud‐Est, Sud‐Vest Oltenia, Sud-Muntenia, Nord-Vest, Vest, Centru.

Sprijinul se acordă pentru maximum 26 de săptămâni

Se finanțează măsurile de sprijin acordate de statul român refugiaților intrați în România prin punctele de frontieră cu Ucraina și Republica Moldova, fie ei cetățeni ucraineni, străini sau apatrizi, pe bază de cost unitar, pentru acoperirea nevoilor de bază imediate.

Cuantumul sprijinului care poate fi decontat din fonduri europene este cel stabilit prin Regulamentul (UE) 2022/2039 la 100 EUR pe săptămână pentru fiecare săptămână completă sau parţială în care persoana se află în România, pentru maximum 26 de săptămâni în total, începând cu data sosirii persoanei în România.

Sprijinul financiar acordat sub formă de cost unitar poate fi decontat pentru cheltuieli efectuate începând cu data de 24 februarie 2022 şi până la încetarea aplicării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 care prevede măsuri de protecție temporară acordate persoanelor strămutate de Ucraina, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023.

Cheltuielile vor fi decontate Ministerului Afacerilor Interne, pe baza listelor cu cetățenii străini și apatrizi pentru care se acordă acest sprijin.

Guvernul a prevăzut, printr-o ordonanță de urgență adoptată în cursul anului trecut, mecanismul de decontare din fonduri europene a anumitor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU). În acest scop, în cadrul POCU s-a creat o nouă Axă prioritară – AP9, cu o valoare de 100 milioane euro.

Valoarea totală a schemei este de 118 milioane de euro, din care 100 de milioane de euro sunt asigurați din Fondul social european, iar diferența din bugetul de stat.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.